Serena Williams a castigat sambata, pentru a cincea oara in cariera, turneul de Mare Slem de la Wimbledon, jucatoarea americana invingand-o in finala pe poloneza Agnieszka Radwanska, in trei seturi: 6-1, 5-7, 6-2.
Este al 14-lea titlu de Mare Slem pentru Serena Williams (30 de ani), iar cu aceasta noua victorie la Wimbledon, dupa cele din 2002, 2003, 2009 si 2010, Serena o egaleaza pe sora sa Venus, care detine la randul sau in palmares cinci titluri pe iarba londoneza. De altfel, surorile Williams au castigat 10 din ultimele 13 turnee la Wimbledon.
Agnieszka Radwanska (23 de ani), favorita numarul 3 a turneului, a disputat prima sa finala majora, ea nedepasind niciodata pana acum faza sferturilor de finala la un Mare Slem.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro