Elina Svitolina (Ucraina - locul 19 WTA si cap de serie numarul 16) a reusit marea surpriza a turneului "Premier Mandatory" de la Beijing, dupa ce a eliminat-o pe Angelique Kerber (numarul unu WTA).
Svitolina a castigat in doua seturi, scor 6-3, 7-5, dupa un meci care a durat o ora si 30 de minute. A fost a patra victorie din cariera a Elinei in fata unei jucatoare din TOP 10 WTA.
Statistica partidei Svitolina vs Kerber:
Asi: 2-1
Puncte castigate cu primul serviciu: 76%-62%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 43%-41%
Duble greseli: 2-2
Greseli nefortate: 12-27
Lovituri castigatoare: 16-26
Puncte de break castigate: 4/9 vs 2/11
Puncte castigate la fileu: 5/7 vs 7/11
Total puncte castigate: 77/142(54%) - 65/142(45%)
Durata meci: 1 h 30 min
Turul 3, rezultate consemnate joi:
11-Johanna Konta - 5-Karolina Pliskova 6-1 3-6 7-6(2)
Daria Gavrilova - Caroline Garcia 6-4 6-3
16-Elina Svitolina - 1-Angelique Kerber 6-3 7-5
3-Agnieszka Radwanska - Caroline Wozniacki 6-3 6-1
"China Open" este un turneu din categoria "Premier Mandatory" (ultimul al sezonului) si este dotat cu premii totale in valoare de $5.424.394. Competitia se desfasoara in complexul care a gazduit Jocurile Olimpice din 2008. Arena centrala are 15.000 de locuri si acoperis retractabil, iar in incinta se poate juca pe 11 terenuri. Intrecerea dispune de sistemul "Hawk-Eye". Ultima castigatoare a fost Garbine Muguruza, iar la dublu perechea Martina Hingis/Sania Mirza.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro