​WTA Cincinnati: Organizatorii au acordat două wildcard-uri, pentru Maria Sharapova și Venus Williams

​Organizatorii turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati au anunţat acordarea a două wildcard-uri pentru tabloul principal Mariei Sharapova şi legendarei Venus Williams pentru ultimul turneu important înaintea US Open-ului, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu doar cinci turnee disputate în 2019, trei pe hard şi două pe iarbă, Maria Sharapova a căzut în clasament până pe locul 82 WTA - poziţie care nu îi oferă dreptul de participare la un turneu de o asemenea categorie. Turneul de la Cincinnati, aflat sub directoratul lui Andre Silva, mizează însă în continuare pe capitalul de imagine adus de Masha, cea căreia îi oferea un wildcard şi în 2017, în plină controversă legată de facilitarea revenirii în circuit a unei sportive suspendate pentru dopaj. După cazul Meldonium, turneul de la Cincinnati, la fel ca şi cel de la Stuttgart, deţinut de Porsche, i-a întins o mână de ajutor Mariei Sharapova. Rusoaica se află pe lista fostelor câştigătoare de la Cincinnati, cu un triumf în 2011, precedat în 2010 de o finală pierdută la Kim Clijsters.

Totodată, Venus Williams a primit invitaţie pentru tabloul principal, sportiva în vârstă de 39 de ani de pe locul 50 WTA aflându-se la al 25-lea sezon în circuit. Cariera impresionantă a americancei, fost număr unu mondial, pare din ce în ce mai aproape de final, chiar dacă Venus nu a făcut încă niciun anunţ legat de o iminentă retragere.

Simona Halep şi principalele favorite, în alertă la tragerea la sorţi

Pentru 14 dintre primele 15 jucătoare ale lumii, turneul de la Cincinnati este ultimul test înainte de US Open, doar Johanna Konta optând pentru a juca şi în ultima săptămână înainte de înfruntarea de la Flushing Meadows, la turneul International cu premii în valoare de 250.000 de dolari de la New York (18-24 august).

Simona Halep este, prin prisma punctelor de apărat, sportiva aflată sub cea mai mare presiune la Toronto (5-11 august) şi Cincinnati (12-18 august), ea acumulând în 2018 nu mai puţin de 1.485 puncte din totalul actual de 5.933 puncte, care o plasează pe poziţia a 4-a în ierarhia mondială. Românca este deţinătoarea trofeului de la Rogers Cup şi finalistă la Western & Southern Open 2018. Tragerile la sorţi pentru cele două turnee vor avea, astfel, o importanţă deosebită, tablourile fiind de 64 de poziţii, cu un prim tur liber pentru primele opt favorite. Punctele făcute în 2019 la aceste două turnee vor influenţa decisiv lista capilor de serie pentru US Open 2019 - o miză în plus pentru toate participantele.

Simona Halep va disputa primul meci oficial după câştigarea Wimbledonului la Toronto, la Rogers Cup, turneu programat săptămâna viitoare. Pe locul doi în clasamentul Race to Shenzhen, eleva lui Daniel Dobre este ca şi calificată la Turneul Campioanelor, chiar dacă în WTA, spre deosebire de ATP, nicio jucătoare nu este încă matematic sigură de locul la întrecerea de final de an.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Băi bandiților!”    VIDEO.  Șumudică și oficialii Rapidului,   reacție scandaloasă  în Giulești! Arbitrii, înjurați la vestiare
Superliga
00:59

Citește mai mult

PENALTY CLAR PENTRU RAPID!    VIDEO.   La 2-1 pentru FCSB, Târnovanu l-a lovit rău pe Christensen în careu, dar nici Radu Petrescu, nici Hațegan de la VAR   n-au dat 11 metri
Superliga
27.04

Rapid - FCSB 1-2    VIDEO  Campioana   câștigă după 11 ani  în Giulești și se desprinde spre titlu!

Copleșită de emoții    Cristina Neagu,  cu ochii în lacrimi după ultimul meci jucat în Liga Campionilor: „Supărarea oricum rămâne”
Handbal

Știri ultima oră
00:59
„Băi bandiților!” VIDEO. Șumudică și oficialii Rapidului, reacție scandaloasă în Giulești! Arbitrii, înjurați la vestiare
„Băi bandiților!” VIDEO. Șumudică și oficialii Rapidului, reacție scandaloasă în Giulești! Arbitrii, înjurați la vestiare
00:20
„Am călcat în picioare campioana” Marius Șumudică, tiradă la adresa arbitrajului: „Am pierdut nemeritat, știți din cauza cui”

00:37
„Arbitraj detestabil” Viorel Moldovan, furios! Acuză după eșec: „Cărțile au fost făcute ca FCSB să ia titlul”

22:48
PENALTY CLAR PENTRU RAPID! VIDEO. La 2-1 pentru FCSB, Târnovanu l-a lovit rău pe Christensen în careu, dar nici Radu Petrescu, nici Hațegan de la VAR n-au dat 11 metri
PENALTY CLAR PENTRU RAPID! VIDEO.  La 2-1 pentru FCSB, Târnovanu l-a lovit rău pe Christensen în careu, dar nici Radu Petrescu, nici Hațegan de la VAR n-au dat 11 metri
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Top stiri din sport
Liverpool, campioană!     „Cormoranii” au câștigat titlul #20 , după 5-1 cu Tottenham! Imagini   fabuloase  de pe Anfield
Campionate
27.04
Liverpool, campioană! „Cormoranii” au câștigat titlul #20, după 5-1 cu Tottenham! Imagini fabuloase de pe Anfield
Citește mai mult
Liverpool, campioană!  „Cormoranii” au câștigat titlul #20 , după 5-1 cu Tottenham! Imagini fabuloase de pe Anfield
Suspiciuni în Liga 2  Revenirea Chindiei de la 0-2, pusă   sub semnul întrebării:  „Patrick Petre s-a cerut singur afară!”
Liga 2

Out de la U Craiova!  Fotbalistul l-a dezamăgit pe Mirel Rădoi și   va pleca în vară

Esbjerg, coșmar cu repetiție     VIDEO.  CSM București   ratează Final Four-ul  Ligii Campionilor pentru al 7-lea an la rând, după un final dramatic!

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %