Jelena Ostapenko s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Dubai: sportiva din Letonia a trecut în trei seturi de Petra Kvitova (25 WTA).
Ostapenko (21 WTA) a avut nevoie de două ore și 41 de minute pentru a trece de jucătoarea din Cehia, scor 5-7, 7-5, 7-6(9).
Meciul a fost unul foarte echilibrat, iar Kvitova a ratat mai multe ocazii de a se impune (a condus cu 5-3 în setul secund și a servit pentru victorie la 5-4 în setul al treilea). Petra a avut și o minge de meci în tiebreakul setului decisiv (la 8-7), dar nu a reușit să o fructifice.
Pentru un loc în marea finală, Jelena se va duela cu Simona Halep (23 WTA), care a trecut de Ons Jabeur (10 WTA, favorită 8), scor 6-4, 6-3.
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 37.500 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.
Fostă ocupantă a locului 5 WTA (pe 19 martie 2018), Jelena Ostapenko (va împlini 25 de ani pe 8 iunie) a câștigat de-a lungul carierei 4 turnee WTA, cel mai important fiind cel de la Roland Garros 2017 (a învins-o în finală chiar pe Simona Halep). A adunat doar din premiile din tenis $10,399,507.
From the BRINK \uD83E\uDD76
— wta (@WTA) February 17, 2022
\uD83C\uDDF1\uD83C\uDDFB @JelenaOstapenk8 saves a match point and defeats a third Slam champion in a row to reach the last four in Dubai!#DDFTennis pic.twitter.com/DPDAaiIIBE
Simona Halep - Jelena Ostapenko 1-1 în meciurile directe
Halep şi Ostapenko s-au întâlnit de două ori în circuitul WTA și și-au împărțit victoriile.
2017, Beijing: 6-2, 6-4 pentru Halep
2017, Roland Garros: 4-6, 6-4, 6-3 pentru Ostapenko.
Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la WTA Dubai
Turul I: 6-2, 6-4 vs Alison Riske
Turul II: 6-3, 6-2 vs Gabriela Ruse
Sferturi: Ons Jabeur
Semifinale: Jelena Ostapenko
Finala: Jil Teichmann / Veronika Kudermetova / Marketa Vondrousova / Dayana Yastremska.
Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 14-19 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500 și are premii totale în valoare de $703,580. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit ibericei Garbine Muguruza.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro