Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Sara Sorribes Tormo, cap de serie numărul şapte, cu 6-2, 3-6, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Cîrstea (29 ani, 95 WTA), care a făcut un set secund bun, a comis numeroase greşeli în acest meci, înclinându-se după o oră şi 56 de minute.
Sorribes Tormo a comis 8 duble greşeli, iar Cîrstea a făcut 3.
Iberica (22 ani, 85 WTA) câştigase şi primul său duel cu Cîrstea, în 2016, la Sao Paulo, în semifinale, cu 6-2, 6-3.
Românca va primi pentru participare un cec de 1.925 dolari şi un punct WTA.
Tot marţi, Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig s-au calificat în optimile de finală. Buzărnescu a dispus de bulgăroaica Viktoria Tomova cu 6-1, 6-4, iar Patricia Maria Ţig, venită din calificări, s-a impus în faţa japonezei Ayano Shimizu, beneficiara unui wild-card, cu 6-4, 6-2.
Buzărnescu o va înfrunta în optimi pe câştigătoarea dintre germanca Tatjana Maria, a cincea favorită, şi nipona Kurumi Nara, iar Ţig o va întâlni pe germanca Laura Siegemund, a opta favorită, transmite Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro