Spaniola Garbine Muguruza, care a disputat sâmbătă finala Openului Australiei la tenis, nu îşi va apăra titlul în turneul WTA de la Monterrey (2-8 martie), care va marca revenirea în circuitul profesionist a belgiencei Kim Clijsters, după o pauză de opt ani, scrie Agerpres.
Muguruza este câştigătoarea trofeului la ultimele ediţii ale competiţiei din Mexic, iar absenţa ei este una sensibilă, în condiţiile în care iberica devenise dintre jucătoarele cele mai apreciate de către publicul mexican, subliniază EFE.
La competiţia dotată cu premii totale în valoare de 265.000 dolari va fi prezentă, în schimb, americanca Venus Williams, cvintuplă campioană la Wimbledon, alături de compatrioata sa Sloane Stephens şi de britanica Johanna Konta. Şi-au confirmat de asemenea participarea belarusa Victoria Azarenka, finalista ediţiei de anul trecut, kazaha Iulia Putintseva, poloneza Magda Linette, suedeza Rebecca Peterson şi chinezoaicele Saisai Zheng şi Yafan Wang.
Evenimentul cel mai aşteptat îl va reprezenta, cu siguranţă, revenirea pe teren a belgiencei Kim Clijsters, în vârstă de 36 ani, care are în palmares patru trofee de Grand Slam, cucerite între 2005 şi 2011.
Belgianca, mamă a trei copii, a pus capăt carierei sale în 2007, însă a revenit în 2009, an în care a câştigat US Open. Ea s-a retras din nou în 2012, după ce a cucerit în total 41 de titluri la simplu.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro