Jucătoarea română de tenis Irina Bara a intrat totuşi pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari, deşi a pierdut în ultimul tur al calificărilor, însă a beneficiat de retragerea compatrioatei sale Irina Begu, informează Agerpres.
Bara (23 ani, 140 WTA), care a fost învinsă de rusoaica Varvara Flink, cu 6-2, 2-6, 6-3, va juca, din postura de lucky loser, cu o altă reprezentantă a Rusiei în primul tur, Ekaterina Alexandrova.
Irina Begu, desemnată a şasea favorită a turneului, a renunţat să evolueze la Moscova, dintr-o ''schimbare de program'', potrivit organizatorilor. Nici adversara sa, Petra Martic, finalistă duminică la Bucureşti, nu va juca în capitala Rusiei, din cauza unei accidentări.
La dublu, Bara va face pereche cu Oksana Kalaşnikova (Georgia).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro