Patricia Țig, locul 64 WTA şi favorită 5 în calificări, s-a calificat, sâmbătă, în ultimul tur al calificărilor la turneul de categorie "WTA 1000" de la Roma.
Țig a învins-o în primul tur pe chinezoaica Yafan Wang (122 WTA), scor 0-6, 6-3, 7-6(4), după două ore și 20 de minute de joc.
În setul decisiv, Patricia a salvat o minge de meci în momentul în care era condusă cu 5-4 și 40-30. Românca a fost condusă cu 4-1 în tiebreak, dar a câștigat următoarele șase puncte.
Următoarea adversară a româncei va fi americanca Christina McHale (90 WTA).
Tot sâmbătă, Irina Begu a fost învinsă în primul tur al calificărilor de Andrea Petkovic, scor 6-4, 5-7, 6-3.
Internazionali BNL d'Italia are loc în perioada 10 mai - 16 mai. Face parte din categoria "WTA 1000" și se dispută pe zgură. Ultima campioană este Simona Halep, ea trecând în finală de Karolina Pliskova (abandon la scorul de 6-0, 2-1). Jucătoarea noastră a mai ajuns de două ori până în finală: 2017 și 2018.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro