- Yan Couto (22 de ani), fundașul dreapta împrumutat de Dortmund de la Manchester City, va fi transferat definitiv la formația germană.
- Tânărul brazilian a bifat până acum 7 apariții în tricoul Borussiei și i-a impresionat pe oficialii clubului.
Yan Couto, jucătorul adus în această vară de Borussia Dortmund sub formă de împrumut de la City, a făcut o impresie bună prin evoluția sa, iar conducerea clubului german a decis să-l transfere defintiv.
Yan Couto, transfer definitiv la Dortmund
Fundașul brazilian ajunsese pe Signal Iduna Park în luna august a acestui an, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, pentru 4 milioane de euro.
În ultimele 4 sezone, el a fost împrumutat de Manchester City, de ori la Girona și o dată la Braga, anul trecut reușind, la formația spaniolă, clasarea pe locul 3 în La Liga, Couto contribuind cu un gol și 8 pase decisive în 34 de partide.
Yan Couto, 7 apariții pentru Dortmund
Tânărul brazilian a adunat 7 partide în acest sezon, unele chiar din postura de titular, inclusiv în campionat, Cupă sau Liga Campionilor.
Borussia Dortmund a pierdut în ultima etapă, în deplasare, la Union Berlin, scor 1-2, și se află în prezent pe locul 7 în Bundesliga, cu 10 puncte adunate în 6 etape.
Yan Couto a bifat până acum și 4 selecții în echipa națională a Braziliei, două în meciuri oficiale și două în amicale internaționale.