Zinedine Zidane, după ce a revenit la Real Madrid: "Mi-am reîncărcat bateriile, sunt pregătit să trăiesc din nou drept antrenor al acestui club"

​Zinedine Zidane a revenit la Real Madrid fiind prezentat, luni seara, drept noul antrenor al clubului. Francezul a vorbit, printre altele, despre plecarea sa, despre misiunea din finalul acestui sezon, dar și despre Cristiano Ronaldo.

HotNews.roFoto: Hotnews

Zizou a confirmat că a mai fost dorit și de alte cluburi (probabil a primit un apel și de la Ed Woodward, vicepreședintele executiv al celor de la Manchester United), însă spune că decizia a fost făcută cu sufletul: "Am avut mai multe oferte, dar nu am vrut să merg la alte echipe, vreau să fiu aici".

Despre plecarea sa, Zizou a afirmat că era necesară, pentru că atât el cât și jucătorii aveau nevoie de o schimbare: "Vreau să fie clar acest lucru: când am plecat, am avut nevoie de o asemenea pauză. Atât eu, cât şi vestiarul. Nu am plecat pentru că mi-a plăcut, dar am considerat că după doi ani şi jumătate în care am câştigat trei trofee Champions League, e nevoie de o schimbare. Nu a fost o decizie uşoară, dar am considerat că aşa e mai bine. Atât pentru mine, cât şi pentru club".

Zidane a vorbit și despre ce a făcut după ce a părăsit postul de antrenor al Realului: "Nouă luni în Madrid, am trăit aici, mi-am făcut treburile, mi-am reîncărcat bateriile, sunt pregătit să trăiesc din nou drept antrenor al Realului".

Antrenorul a afirmat și că echipa tehnică va fi aceeași din prima perioadă petrecută la Madrid, ceea ce înseamnă că francezul David Bettoni va reveni la echipă.

Despre jucătorii care și-au pierdut locul în echipă în ultima perioadă, precum Isco, Marcelo și Bale, Zidane nu a exclus o posibilă reintegrare a acestora în primul 11: "M-am întors la niște jucători care au câștigat foarte multe titluri. Nu o să mă bag în ceea ce s-a petrecut între ei. Vreau să mă întorc la ei, să muncim și să facem ca lucrurile să meargă încă de la meciul de sâmbătă".

Printre altele, Zidane a fost întrebat și despre Cristiano Ronaldo, care a părăsit clubul pentru a merge la Juventus: "Știm cu toții ce a însemnat Cristiano pentru noi, face parte din istoria acestui club, a fost unul dintre cei mai buni, dar nu este momentul potrivit să vorbim despre el acum".

"E o mare responsabilitate, ştiu că toţi cei prezenţi la club iubesc aceste culori. Şi eu le iubesc, am jucat cu această emblemă pe piept. Nu vreau să uit ce am câștigat, dar nici lucrurile negative. Au fost lucruri foarte bune şi lucruri mai puţin bune, pe care a trebuit să le accept. Acum am revenit şi sunt gata să dau totul pentru a face această echipă să meargă bine din nou", a mai spus Zidane.

Ce a reușit Zizou pe banca albilor

  • Venit la Real Madrid în timpul sezonului (în ianuarie 2016), Zidane a câștigat încrederea lui Florentino Perez și a fanilor după ce a cucerit Champions League la finalul stagiunii.

  • Au urmat apoi alte doua "urecheate" câștigate la rând, Madridul ajungând astfel la 13 Ligi ale Campionilor în total (record).
  • În doi ani și aproape cinci luni, Zidane a cucerit nouă trofee alături de Real Madrid: trei CL, LaLiga în 2017, Supercupa Spaniei (2017), Supercupa Europei (2016, 2017), Cupa Mondială a cluburilor (2016, 2017).
  • Odată cu revenirea lui Zizou, apar și nume de jucători importanți care ar putea să ajungă pe Santiago Bernabeu. Presa din capitala Spaniei îi trece pe listă pe următorii: Eden Hazard, Harry Kane și Neymar.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 