Clubul Beşiktaş a anunţat că noul antrenor al echipei este Abdullah Avci, care a semnat un contract pe trei ani. Pentru postul de tehnician al echipei din Istanbul a fost vehiculată şi varianta Mircea Lucescu, informează News.ro.
“Beşiktaş nu este un club la care orice antrenor poate ajunge uşor. Este un sentiment special privilegiul de a fi antrenor la Beşiktaş. Mi-am petrecut copilăria pe stadionul Mithat Paşa (Inonu), spiritul Beşiktaş este ceva deosebit. Vom face lucruri frumoase prin forţa noastră de joc şi cu ajutorul suporterilor”, a declarat Avci.
Presa turcă a scris de joi că Abdullah Avci părăseşte Istanbul BB pentru a prelua Beşiktaş. Avci a preluat Başakşehir în 2014 şi a făcut din acest club a patra mare putere fotbalistică a Istanbulului, după Galatasaray, Beşiktaş şi Fenerbahce. În vârstă de 55 de ani, Avci a antrenat naţionala Turciei între 2011 şi 2013.
Beşiktaş a terminat campionatul pe locul 3, cu 65 de puncte, după campioana Galatasaray, cu 69 de puncte, şi după Istanbul Başakşehir, cu 67 de puncte.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro