Novak Djokovic, liderul mondial, l-a învins pe sud-africanul Kevin Anderson (6 ATP) în finala turneului demonstrativ disputat la Abu Dhabi, scor 4-6, 7-5, 7-5, după două ore și 16 minute de joc. Karen Khachanov (11 ATP) a terminat pe locul al treilea după ce a câștigat partida cu Dominic Thiem (8 ATP), scor 6-3, 4-6, 10-3.

HotNews.roFoto: Hotnews
Djokovic conduce cu 8-2 în confruntările directe cu Kevin Anderson. Ultima oară, sârbul s-a impus la Londra, la Turneul Campionilor, scor 6-2, 6-2.
Rafael Nadal a simțit dureri la gleznă și s-a retras din meciul pentru locul trei, locul său fiind luat de Dominic Thiem. Nadal fusese învins în semifinale de Kevin Anderson, scor 6-4, 3-6, 3-6.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro