- După decesul Papei Francisc (88 de ani), toate meciurile programate luni în Italia au fost amânate.
- Liga a anunțat ulterior că partidele se vor juca miercuri, toate de la aceeași oră.
Italienii s-au mișcat rapid și au reprogramat deja partidele care ar fi trebuit să se dispute luni, însă decizia este deja contestată.
Meciurile restante din Serie A se vor juca miercuri
Cele patru meciuri din Serie A care au fost amânate după moartea lui Papa Francisc, Torino - Udinese, Cagliari - Fiorentina, Genoa - Lazio și Parma - Juventus, se vor juca miercuri, toate de la aceeași oră, 19:30
Decizia a fost luată pentru ca niciun meci să nu se suprapună cu semifinala Cupei Italiei dintre Inter și AC Milan, programată la ora 22:00.
De asemenea, meciurile din Serie B și Serie C se vor juca tot miercuri, de la aceeași oră.
Lazio refuză să joace miercuri
Decizia nu a fost acceptată însă unanim. Lazio refuză să joace miercuri în deplasare cu Genoa, echipa deținută de Dan Șucu, și a cerut o ședință de urgență pentru a găsi o alternativă.
Trupul Papei va fi depus miercuri dimineață la Bazilica Sf. Petru din Vatican, iar formația din Roma și-ar dori să fie prezentă la ceremonie.
Clubul lui Claudio Lotito contestă și faptul că echipele nu au fost consultate înainte de a se lua o decizie în privința reprogramării.
În comunicatul celor de la Lazio se vorbește despre „o decizie luată fără o consultare în prealabil” și consideră că disputarea meciului miercuri este o greșeală, deoarece fanii și jucătorii nu ar putea fi prezenți la „un moment istoric și semnificativ pentru orașul Roma și pentru întreaga comunitate Lazio”.