Fotbalistul muntenegrean Nikola Nikezic a facut plangeri oficiale catre Federatia Internationala de Fotbal (FIFA) si catre Federatia Europeana de Fotbal (UEFA) impotriva clubului sau, Kuban Krasnodar, acuzand ca a fost batut si ca a primit amenintari de la oficialii echipei deoarece nu a vrut sa-si rezilieze contractul avut cu echipa rusa.
"Am semnat un contract pe doi ani cu cei de la Kuban in martie 2010 si anul trecut am ajutat la promovarea echipei in Premier League. Cu toate acestea, oficialii clubului au spus ca nu mai au nevoie de serviciile mele si mi-au propus rezilierea contractului. Am refuzat si am cerut un transfer", a declarat Nikezic, citat de publicatia Kommersant.
Clubul nu a fost insa de acord cu ideea unui transfer, asa ca pe 7 martie l-au chemat la centrul de antrenament, propunandu-i-se din nou rezilierea contractului: "Dupa refuzul meu doi barbati masivi au intrat in camera si au inceput sa ma bata rau, amenintandu-ma ca ma schilodesc daca nu semnez actele. A durat cam 20 de minute. Dupa m-am simtit terminat si am semnat hartiile", a adaugat jucatorul echipei antrenate de Dan Petrescu.
Dupa ce s-a consultat cu diferiti jucatori si antrenori, Nikezic a decis sa faca plangeri oficiale catre FIFA si UEFA: "Am decis sa merg pana la capat. Nu cred intr-o ancheta impartiala din partea Federatiei Ruse de Fotbal si am decis sa fac apel la FIFA si UEFA", a mentionat Nikezic.
Contactati de presa rusa, oficialii clubului neaga acuzatiile muntenegreanului: "M-am intalni cu Nikola si am vorbit cu el. Acum ceva timp a avut anumite probleme deoarece nu mai prindea un loc de titular. Mi-a spus ca isi cauta un alt club, dar nu s-a plans de ceva", a declarat Vyacheslav Ivanov, purtatorul de cuvant al clubului.
"Nu avem niciun comentariu de facut. Am cerut oficialilor lui Kuban informatii despre acest caz. Nu avem alte informatii decat cele din presa. Kuban este membru al Ligii si suntem responsabili pentru el", a mentionat Serghei Chena, un oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal din Rusia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro