Adio, Dinamo!/ Andone a semnat cu Al-Ahli

Dupa ratarea titlului de catre formatia din Soseaua Stefan cel Mare, Ioan Andone era vazut drept principalul favorit pentru preluarea postului de antrenor al lui Dinamo. Surpriza vine insa tocmai din partea Falcosului, cel care a semnat cu echipa araba Al-Ahli Dubai.

Al-Ahli este campioana en-titre a Emiratelor Arabe Unite (are cinci trofee in palmares) si a fost infiintata in anul 1970. Ilie Balaci a pregatit-o pe Al-Ahli in sezonul 2003-2004, atunci cand a castigat Cupa Presedintelui.

"Pe mine m-a mirat aceasta numire, mai ales ca m-a cautat presedintele echipei si a vrut sa vorbeasca direct cu mine, nu cu impresarul. Al Ahli este un club bine organizat, cu pretentii, asa cum nu exista in Romania. Nu am avut nici o oferta din tara, de aceea am acceptat imediat. Al Ahli este angrenata in foarte multe cupe, iar la anul vom evolua si in Campionatul Mondial al Cluburilor, care va fi organizat in Abu Dhabi. Daca trec de campioana Noii Zeelande, voi juca impotriva Barcelonei", a declarat Ioan Andone la gsptv.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!