Adrian Mutu a scris primul mesaj pe blogul personal dupa eliminarea de la EURO, din America, unde se afla alaturi de familie.
''Au trecut cateva zile de cand m-am intors si sentimentul acela, de a da timpul inapoi, care l-am avut dupa ratarea calificarii inca il mai am. Stau si scriu si as vrea sa-l inteleg pentru ca atunci cand reusesti poti sa mergi mai departe. Fotbalul e intr-adevar frumos, dar si dureros poate de aceea e cel mai iubit sport din Europa si cel mai practicat. Spun asta pentru ca acum cand scriu ma aflu in America si ma intreb cum pot americanii sa nu indrageasca acest sport"
Mutu vorbeste si despre penaltiul ratat impotriva Italiei, in al doilea meci de la EURO:
"In fine, sa ma intorc la ce ma gandeam mai devreme cand m-am apucat de scris si anume la faptul ca nu am "digerat" eliminarea din grupe si acel penalty ratat. Nu cred ca numai eu ma simt asa ci si colegii mei sau cel putin asa ar trebui sa fie."
Decarul nationalei are un mesaj si pentru presa din Romania: "Un alt lucru pe care nu il inteleg e ca romanii simt nevoia nebuna de a gasi un tap ispasitor, ba Mutu, ba Piturca sau mai stiu eu care din echipa, nevoia de a puncta cu degetul si a spune: tu esti vinovat! De multe ori se uita ca fotbalul e un sport de echipa, la bine si la rau, tot timpul o echipa. Citind zilele astea cateva articole pe net ale unor jurnalisti, intr-adevar talentati, dar care fotbalul l-au vazut doar si NICIODATA practicat, am inceput sa realizez unde se indreapta criticile sau mai bine spus spre cine, voi nu?!"
Finalul mesajului de pe blog este apoteotic: "Incerc sa ma inteleg, incerc sa-i inteleg si merg mai departe pentru ca la sfarsit adevaratii campioni se vad in momentele de dificultate, nu numai la bine si mai ales, nu cauta scuze."
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro