Profesionist la 16 ani  Fiul unui fost internațional român a  semnat  primul contract la nivel de seniori cu Malaga
Albert Radu (foto: Instagram albert.rdu)

Profesionist la 16 ani Fiul unui fost internațional român a semnat primul contract la nivel de seniori cu Malaga

  • Albert Radu (16 ani), fiul lui Sergiu Radu (47 de ani), fost campion cu Rapid, a semnat primul contract de fotbalist profesionist cu Malaga, echipă care evoluează în a doua ligă din Spania.

Contractul jucătorului este valabil până în 2027, iar înțelegerea tânărului fotbalist include și o clauză de reziliere.

Albert Radu, primul contract profesionist la 16 ani, în Spania

Românul este de patru ani la formația din Spania, iar tatăl său a povestit cum a obținut contractul profesionist: 

„El este deja la al patrulea an la Malaga, iar contractul de profesionist este valabil până la sfârșitul junioratului, în 2027, și presupune inclusiv o clauză de reziliere.

Clubul a pierdut în ultimul timp mai mulți jucători, la prima echipă evoluează deja copii născuți în 2006 sau 2007.

Pentru Albert este un pas important acest contract, din generația lui, 2008, este al doilea care semnează, semn că Malaga are mare încredere în el.

Este conștient că acest lucru îl obligă enorm, iar prima echipă se bazează foarte mult pe tineri din propria academie, cum spuneam, pentru că nu este în situația de a face mari transferuri. Iar Malaga este un club foarte iubit în Andaluzia, joacă meci de meci în liga a doua cu casa închisă”, potrivit sport.ro.

Sergiu Radu, campion cu Rapid

Tatăl lui Albert Radu, Sergiu Radu, a fost campion cu Rapid în 1999 și a mai evoluat în Franța, la Le Mans, și în Germania la Energie Cottbus, Vfl Wolfsburg, Vfb Stuttgart și FC Koln.

Albert Radu este un mijlocaș central de profil ofensiv, iar tatăl său a explicat:

„El este optar, mijlocaș box-to-box în 4-2-3-1, dar de regulă joacă inter sau chiar decar în 4-3-3, sistemul mai des utilizat la echipă”.

Albert Radu este înscris la Școala Germană din Marbella, însă locuiește în Malaga, cu familia sa:

„Facem naveta zilnic cu mașina de la Malaga la Marbella și înapoi, eu mă bucur că Albert vorbește cinci limbi și astfel se poate integra cu ușurință în orice mediu.

Vrem să terminăm aici școala și apoi să-și continue studiile în Germania în paralel cu cariera fotbalistică”.

Sondaj AtlasIntel pentru HotNews. Surpriză în topul aprecierii electoratului. După Ilie Bolojan, un alt politician l-a depășit pe Călin Georgescu

Știrile zilei din sport
Reghecampf revine pe bancă!  Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul   refuzat de Edi Iordănescu . În ce punct se află negocierile
Campionate
14:37
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu. În ce punct se află negocierile
Citește mai mult

Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superfotbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29

​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53

Știri ultima oră
16:19
Avertismentul lui Dan Petrescu Mesaj după moartea lui Boupendza: „Oamenii cu dependențe trebuie ajutați, nu lăsați deoparte!” + Sfat pentru toți fotbaliștii

15:33
Selecționerul Olăroiu! Românul a semnat cu naționala Emiratelor Arabe Unite » Salariu uriaș + pe câți ani se întinde contractul

12:51
LIVE Farul - Hermannstadt se joacă acum, în etapa #5 a play-out-ului din Liga 1. Radaslavescu restabilește egalitatea
LIVE Farul - Hermannstadt se joacă acum, în etapa #5 a play-out-ului din Liga 1. Radaslavescu restabilește egalitatea
14:37
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu. În ce punct se află negocierile
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu . În ce punct se află negocierile
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %