Cristian Geambașu Premoniția lui Carlitos

• Alcaraz, naționala Spaniei și frumusețea sportului nemurdărită de alcool și violență.

Vineri după-amiază, de-abia se terminase semifinala Alcaraz-Medvedev cu o victorie în 4 seturi a ibericului.

În interviul scurt de pe teren, Carlos a spus la un moment dat că duminică va fi o zi frumoasă, făcând referire la finala pe care el urma să o joace cu Djokovic și Spania contra Angliei la Euro.

Publicul de pe Central Court a reacționat cu murmure, iar tânărul campion s-a corectat afișând zâmbetul acela de copil poznaș. „Nu am spus că vom câștiga noi (n.r. spaniolii), ci doar că va fi o zi frumoasă pentru sport.”

Meniu ales

Duminică 14 iulie, a fost mai puțin Ziua Franței și mai mult Ziua Spaniei.

Carlos Alcaraz a câștigat finala de la Wimbledon zburdând și făcându-l pe Djokovic să pară și mai bătrân decât este, iar naționala de fotbal antrenată de Luis de la Fuente s-a consacrat încă o dată campioană a Europei. A 4-a oară din 5 finale. În stil de mare campioană.

Să luăm evenimentele în ordine cronologică pentru că merită. Nu avem în fiecare zi un asemenea meniu ales.

Sentimentul noului

Al doilea triumf consecutiv al lui Carlitos pe iarba de la All England în fața unui Novak Djokovic incapabil să răspundă asediului de tenis spectaculos-solid-imprevizibil-debordând energie al adversarului confirmă înscăunarea adevăratului urmaș al tridentului regal Federer-Nadal-Djokovic.

Netulburată timp de aproape 20 de ani, supremația „mastodonților”, cum i-a numit John McEnroe, și-a găsit în sfârșit o succesiune demnă. Și nu doar atât.

Tenisul lui Alcaraz este atât de diferit de ce știm în general, atât de variat și de surprinzător, încât senzația de nou este palpabilă.

Nole a încercat să acopere cu mantia jocului său geometric cavalcada mult mai tânărului său oponent. Nu a reușit nici măcar parțial.

Dincolo de refacerea în timp record după operația de menisc, vârsta își cere drepturile.

Vioara cânta a jale

Micul scurtcircuit din final, când Alcaraz nu a putut închide partida servind la 2-0 la seturi și 5-4 în al treilea, având 40-0, a prilejuit încă un test al sângelui rece și al încrederii. Așa că tie-break-ul a fost încă o demonstrație de tenis solid, la capătul căruia Nole nu a mai putut să cânte la vioara lui imaginară nici măcar balada de jale a lui Ciprian Porumbescu.

Carlos Alcaraz este noua stea a tenisului, una care din fericire nu strălucește ca un bec led rece, de mare putere și consum mic. Carlitos este atrăgător pentru că este uman, simpatic și copilăros. Este ce avea nevoie tenisul.

Calma Furia Roja

Câteva ore mai târziu, la Berlin, naționala Spaniei făcea dreptate fotbalului, așa cum Alcaraz făcuse dreptate tenisului.

Victoria „furiei roja”, care nu și-a hrănit jocul din furie, ci dintr-o stâpânire subtilă a meșteșugului fotbalului, a venit ca încheierea de gală a unui act artistic accesibil publicului larg.

Atunci când Zubimendi îi ia locul lui Rodri, care urma să fie desemnat jucătorul turneului, iar asta nu se cunoaște, dimpotrivă, potențează consistența liniei de mijloc, atunci când atacul aruncă flăcări pe nările a doi adolescenți, Lamine Yamal și Nico Williams, iar Fabian Ruiz și Dani Olmo apar dintr-o dată ca doi dirijori de clasă, e limpede că Anglia - a cui, a lui Kane?, a lui Saka?, a lui Foden?, a lui Bellingham? Sau a nimănui, de fapt? - nu avea cine știe ce șanse. 

E voie?

Cu sau fără paradoxul pisicii lui Schrodinger, invocat de unul dintre comentatorii finalei cu unicul scop de a ne rupe gura și de a ne arăta cât de inculți suntem, Spania a etalat un fotbal uman, coerent, revenit la valorile originare.

Mai puține pase înapoi și mai multe înainte, spre buturile adverse. Posesie cu noimă, nu de dragul posesiei.

Anglia a arătat în continuare același joc lipsit de idei, marca inconfundabilă a lui Gareth Southgate. Un lot stelar și un fotbal mai plicticos decât ceaiul de la ora 5 p.m..

Prezența discretă a regelui Felipe și a infantei Sofia au completat imaginea unei seri frumoase, așa cum bine anticipase Carlitos Alcaraz.

Sportul poate însemna și altceva decât beții, bâte, ură, capete sparte și urlete animalice. Libertate pentru suporterii normali! E voie?