- Ante Kuduz (29 de ani), handbalist la Dinamo, ar fi ales să încheie aventura în România.
- Kuduz ar urma să ajungă la un club de tradiţie din Asia, dar care nu a mai câștigat campionatul din 2011-2012.
Handbalistul croat ar fi semnat cu Al Rayyan, club din Qatar, renunțând chiar și la trei salarii pentru a încheia rapid colaborarea cu Dinamo, conform prosport.ro.
Ante Kuduz îi părăsește pe „dulăi” chiar înainte de sferturile Ligii Campionilor
Handbalistul a repostat o fotografie publicată de Alex Pascual, în care croatul stătea alături de colegii de vestiar.
Poza de pe rețelele de socializare este însoțită de mesajul: „Mulțumesc pentru tot, Ante”.
Ante Kuduz și-a început cariera de handbalist profesionist în sezonul 2014-2015, la Varazdin, în Croația. După o perioadă în Elveția, la Pfadi Winterthurr, a ajuns la Dinamo în sezonul 2018-2019.
În 2021 i-a părăsit pe „dulăi” timp de un sezon, dar a revenit la Dinamo, unde și-a continuat evoluțiile.
În 2022, Ante Kuduz a ajuns cu Dinamo în Final Four-ul European League. Atunci, dinamoviștii au pierdut dramatic locul 3 în fața celor de la Rhein-Neckar, scor 31-32.
Ultimul meci al croatului în tricoul „dulăilor” a fost împotriva celor de la CSM București. Kuduz a marcat de cinci ori, ajutând echipa să obțină victoria, scor 36-28.
Handbalistul a acumulat 13 goluri în acest sezon de EHF European League, dar nu va face parte din lotul echipei pentru returul cu Magdeburg, din Liga Campionilor.
Ce urmează pentru Dinamo
În Liga Națională, Dinamo se află pe primul loc, cu 58 de puncte, având un avans de 12 puncte față de echipa aflată pe locul secund.
Cu doar 5 meciuri rămase de disputat, „Dulăii” sunt favoriți pentru câștigarea titlului.
Următorul meci al echipei Dinamo va fi pe 2 aprilie, de la 21:45, contra celor de la Magdeburg.
În prima manșă, nemții s-au impus cu 30-26, iar calificarea în sferturile Ligii Campionilor se va decide în Germania.