Sergio Ramos, fostul jucător al lui Real Madrid, va semna miercuri un contract valabil pe două sezoane cu Paris Saint-Germain, informează L'Equipe.
Încă de la sfârșitul lunii iunie, presa spaniolă scria că Ramos și-a anunțat foștii coechipieri de la Real că va îmbrăca tricoul PSG-ului începând din următoarea stagiune.
În vârstă de 35 de ani, Ramos s-a format ca jucător la FC Sevilla, echipă la care a debutat ca profesionist, în sezonul 2004-2005, înainte de a fi achiziţionat de Real Madrid, la 19 ani, în schimbul sumei de 27 milioane euro. El şi-a încheiat în această vară contractul cu gruparea de pe Santiago Bernabeu.
În cele 16 sezoane petrecute la Real Madrid, el a cucerit 22 de trofee, fiind al doilea jucător din istoria clubului din capitala Spaniei ca număr de titluri cucerite, după legendarul Paco Gento.
Cu 101 goluri marcate în 671 de meciuri, Sergio Ramos este, totodată, al patrulea pe lista jucătorilor cu cele mai multe apariţii în tricoul lui Real Madrid, după Raul Gonzalez, Iker Casillas şi Manolo Sanchis.
Sergio Ramos a fost selecţionat de 180 de ori până în prezent în reprezentativa Spaniei, pentru care a marcat 23 de goluri şi alături de care a cucerit singurul titlu mondial din istoria fotbalului spaniol (2010), precum şi două titluri europene (2008, 2012).
Din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat în partea a doua a sezonului, el nu a fost inclus de selecţionerul Luis Enrique în lotul pentru Euro 2020.
Fundaşul spaniol va fi al treilea transfer al lui PSG din această vară, după olandezul Georginio Wijnaldum, care a venit pe Parc des Prices tot din postura de jucător liber de contract, şi marocanul Achraf Hakimi, achiziţionat de clubul francez de la Inter Milano, în schimbul sumei de 60 milioane euro, potrivit Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro