- FCSB - CFR CLUJ. Valentin Crețu (36 de ani), fundașul dreapta al campioanei, s-a declarat optimist înaintea partidei din etapa #5 din play-off.
- FCSB - CFR Cluj va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1, duminică, cu începere de la ora 20:00.
Valentin Crețu este convins că FCSB poate depăși perioada mai nefastă prin care au trecut roș-albaștri, chiar la meciul cu CFR Cluj.
FCSB - CFR CLUJ. Valentin Crețu: „Ne-am obișnuit și nu ne gândim decât la victorie.”
„Este un meci important și special, mai ales că jucăm ziua de Paște. Dar ne-am obișnuit și nu ne gândim decât la victorie.
E un pic de uzură, nu a fost cea mai bună versiune a noastră cu Universitatea Craiova.
Suntem conștienți și noi, cu siguranță vom arăta altfel, pentru că am avut ceva timp să ne revenim. Pe CFR o văd cea mai puternică din acest play-off și apoi pe Craiova.
Cei de la CFR au experiența în spate, dar eu zic că dacă vom câștiga vom lua un avantaj mare” a spus Valentin Crețu într-un interviu acordat eAD, deținătorul drepturilor TV pentru Superliga.
Nu îmi place să aud treaba asta, că nu s-au vândut biletele. E zi de Paște, un meci important pentru noi și pentru campionat. Ai toată ziua să stai cu familia și seara să vii la meci. E cel mai frumos lucru! Valentin Crețu, despre asistența redusă ce se anunță la meciul cu CFR Cluj
Mihai Popescu: „Vom intra pe teren cu gândul la victorie”
Mihai Popescu, stoperul roș-albaștrilor, a vorbit și el despre duelul cu CFR Cluj, dar și despre asistența scăzută care se anunță duminică, pe Arena Națională.
„E normal ca lumea să stea să petreacă timp cu familia. Celor care aleg să vină la meci le mulțumim pentru susținere.
Într-adevăr, este un meci important, cu o miză foarte mare, dar nu trebuie să avem presiune.
Vom intra pe teren cu gândul la victorie, jucăm acasă și îi cunoaștem foarte bine pe cei de la CFR Cluj. Încercăm să-i blocăm și sperăm să marcăm cu un gol mai mult decât ei”, a spus și Mihai Popescu
Echipa și meciurile internaționale sunt atuurile noastre. Am jucat cu presiune, la un nivel înalt, și acest lucru ne face să realizăm importanța meciului și să dăm totul pe teren Mihai Popescu