Novak Djokovic a castigat, duminica, cel de-al saselea sau titlu de la Beijing, liderul mondial invingandu-l categoric in finala pe Rafael Nadal, scor 6-2, 6-2, dupa o ora si 32 de minute. Palmaresul lui Djokovic la Beijing este unul incredibil: sase titluri si 29 de victorii consecutive.
Meciul de duminica a respectat calculul hartiei, Nole castigand in fata lui Rafa. Statistica spune totul despre finala de la Beijing: sarbul a servit foarte bine (a castigat 70% din punctele jucate cu primul serviciu si a bifat sapte asi), a fost precis la retur si a salvat cele doua mingi de break ale ibericului, avand un procentaj de 100%. In plus, Djokovic a lovit "taios" atat cu dreapta, cat si cu backhandul, gasind unghiuri la care Nadal nu a avut raspuns.
Jocul sarbului este la un nivel foarte inalt, lucru care l-a facut pe Rafa sa declare ca "Nole joaca intr-o alta liga fata de mine".
A fost meciul cu numarul 45 intre cei doi mari campioni, Nadal conduce cu 23-22. Nole a castigat sapte din ultimele opt meciuri cu Rafa.
Competitia de la Beijing a fost dotata cu premii totale in valoare de $2.700.510.
Statistica partidei Djokovic vs Nadal:
Asi: 7-0
Duble greseli: 0-1
Puncte castigate cu primul serviciu: 70%-56%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 50%-36%
Puncte de break salvate: 2/2(100%) - 1/5(20%)
Total puncte castigate: 62/105(59%) - 43/105(41%).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro