- Gigi Becali (66 de ani) a anunțat că Vlad Chiricheș (35 de ani) va fi folosit drept fundaș în meciul cu Rapid.
- Patronul FCSB-ului i-a lăudat pe Cisotti și Chiricheș pentru golurile din meciul cu CFR, încheiat 3-2.
Deși este fundaș central de meserie, Vlad Chiricheș a fost utilizat în nu mai puțin de 15 partide pe postul de mijlocaș, grație evoluțiilor sale constante pe acea poziție.
Chiricheș va reveni în apărare în meciul cu Rapid: „O să joace fundaș central”
Deși a evoluat ca mijlocaș în ultima perioadă, Vlad Chiricheș va reveni în centrul apărării pentru a-l înlocui pe Mihai Popescu, suspendat după eliminarea din victoria cu CFR Cluj.
„Cisotti este cel mai bun jucător. Chiricheș o să trebuiască să joace fundaș central în meciul cu Rapid.
Nu mă bag eu, nu mă interesează pe mine să-l dau (n.r. - pe Chiricheș) la echipa națională, eu am treabă cu FCSB-ul meu”, a zis Becali.
FCSB va juca împotriva celor de la Rapid pe 27 aprilie, de la ora 21:00.
Partida va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro şi în direct pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 1
VIDEO: Golul uluitor înscris de Vlad Chiricheş
În minutul 56, Florin Tănase a executat un corner pe jos, la marginea careului, către Radunovic.
Fundașul muntenegrean, presat de un adversar, a ales o pasă cu călcâiul pentru Chiricheș. Fundașul urcat în linia de mijloc a campioanei și-a făcut mingea pe piciorul drept la marginea careului și a șutat imparabil în dreapta portarului.
Clasamentul play-off-ului
Echipă | Meciuri | Puncte |
1. FCSB | 5 | 39 |
2. CFR Cluj | 5 | 34 |
3. U Craiova | 4 | 33 |
4. U Cluj | 5 | 32 |
5. Dinamo | 4 | 29* |
6. Rapid | 5 | 28 |