- FC Barcelona a învins echipa Celta Vigo, scor 4-3, în etapa #32 din La Liga.
- Catalanii au revenit de la 1-3. Golul decisiv a fost marcat în minutul 90+8, din penalty.
- Robert Lewandowski (36 de ani) s-a accidentat în minutul 78.
Barça a avut parte de un meci foarte dificil pe Montjuic, dar s-a impus dramatic, în ultimele minute din prelungiri, și rămâne pe prima poziție în campionatul Spaniei.
Barcelona - Celta Vigo 4-3. Oaspeții au condus cu 3-1
Echipa lui Hansi Flick a început mai bine meciul și a deschis scorul prin Ferran Torres, care l-a învins pe Guaita cu un șut de la marginea careului, firul ierbii, la colțul lung.
Oaspeții au revenit după doar trei minute: Duran a trimis mingea în fața, Szczesny a ieșit greșit, l-a încurcat pe Cubarsi, iar Borja Iglesias a marcat în poarta rămasă goală.
Celta Vigo a trecut în avantaj în minutul 52, după ce același Iglesias a profitat de o gafă a lui De Jong, a intrat în careu și a marcat cu un șut puternic.
Atacantul trupei antrenate de Claudio Giraldez a bifat hat-trick-ul în minutul 62, după ce a primit o pasă din defensivă de la Carreira, a scăpat singur de la jumătatea terenului și l-a învins pentru a treia oară pe Szczesny.
Barcelona, revenire de senzație
Barcelona nu a renunțat la luptă, iar cel care s-a evidențiat a fost din nou Raphinha, care a impresionat pe toată durata sezonului.
În minutul 65, brazilianul a trimis o pasă sclipitoare pentru Dani Olmo, iar spaniolul a redus din diferență. După alte trei minute, Raphinha a primit o centrare de la Yamal și a înscris cu o lovitură de cap din interiorul careului mic: 3-3.
Catalanii au rămas fără Robert Lewandowski în minutul 78, care a simțit un disconfort muscular. În locul polonezului, Flick l-a trimis pe teren pe Gavi.
Gazdele au forțat pe final, iar golul izbăvitor a venit în prelungiri. Lago l-a faultat pe Olmo în careu, iar banca tehnică a explodat în momentul în care a realizat că va fi acordat penalty: de bucurie, un membru din stafful lui Hansi Flick a dat cu tableta de pământ.
În minutul 90+8, Raphinha și-a asumat responsabilitatea și a marcat golul de 4-3 cu un șut puternic, la care Guaita nu a putut interveni, deși a ghicit colțul.
- În urma acestui succes, FC Barcelona e prima în La Liga, cu 73 de puncte. Real Madrid, echipa de pe locul 2, are 66 de puncte și în această etapă o va întâlni pe Athletic Bilbao.
Barcelona - Celta Vigo 4-3
- Au marcat: F. Torres '12, Olmo '64, Raphinha '68, '90+8 (penalty) / B. Iglesias '15, '52, '62