Joan Laporta, președintele Barcelonei, vrea să anunte joi oficializarea reînnoirii contractului starului argentinian Lionel Messi. Între timp, fotbalistul se relaxează în vacanță la Ibiza.
Potrivit ziarului El Mundo Deportivo, preşedintele grupării de pe Camp Nou, Joan Laporta, doreşte să anunţe în mod oficial parafarea noului acord cu Messi înaintea Trofeului Gamper, tradiţionala partidă de prezentare a lotului pe care Barca o dispută pe teren propriu în fiecare vară, înaintea startului noului sezon. În acest an, invitata catalanilor este formaţia italiană Juventus Torino, la care evoluează Cristiano Ronaldo, fostul atacant al rivalei Real Madrid, meciul fiind programat duminică.
Ziarul Sport din Barcelona scrie la rândul său cu privire la un acord încheiat de Liga spaniolă cu fondul CVC, care prevede o investiţie de 2,7 miliarde de euro, sumă din care 90% va merge către cluburi. Banii vor contribui la accelerarea oficializării noului acord dintre Messi şi clubul catalan, care se confruntă în prezent cu probleme financiare.
Lionel Messi, sextuplu câştigător al Balonului de Aur, şi-a încheiat pe 30 iunie vechiul contract cu Barcelona, semnat pe 25 noiembrie 2017, cu o clauză de reziliere de 700 milioane euro.
În vârstă de 34 ani, argentinianul şi-a petrecut întreaga carieră la Barca, făcându-şi debutul în prima echipă a catalanilor în 2004. El a disputat de atunci 778 de meciuri şi a înscris 672 de goluri în toate competiţiile, potrivit Agerpres.
În această vară, Messi a cucerit primul său trofeu cu selecţionata Argentinei, care a învins Brazilia în finala turneului Copa America 2021. După competiția din Brazilia, argentinianul și-a luat o binemeritată vacanță, aflându-se acum în Ibiza.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro