- Carlos Sainz (30 de ani), pilotul echipei Williams, a fost amendat cu 20.000 de euro, jumătate din amendă fiind cu suspendare, după ce a întârziat la intonarea imnului de stat înainte de Marele Premiul al Japoniei.
Spaniolul s-a confruntat cu probleme stomacale, motiv pentru care a a ajuns după după începerea intonării imnului Japoniei, informează Reuters.
Carlos Sainz, amendat cu 20.000 de euro pentru că a întârziat la imn
Comisarii de cursă au dezvăluit că ghidul de sancțiuni prevedea o amendă de 60.000 de euro pentru această abatere, dar au recunoscut disconfortul spaniolului ca o circumstanță atenuantă.
„Pilotul a declarat că, chiar înainte de intonarea imnului, a simţit un disconfort cauzat de o problemă stomacală, care i-a întârziat apariţia pe grila de start”, au spus ei, adăugând că un medic a confirmat problema şi i-a furnizat medicamente.
„În pofida celor de mai sus, afişarea respectului pentru imnul naţional este o prioritate ridicată şi toate părţile trebuie să ia în considerare orice eventualitate în planificarea pentru a fi în poziţie pentru imn la ora cerută”, au adăugat comisarii.
„Prin urmare, se impune o penalizare similară cu cea impusă pentru o încălcare similară în Canada în 2024”.
Sainz a început cursa de pe locul 15, după ce a pierdut trei locuri pe grila de start pentru că a jenat Ferrari-ul septuplului campion mondial Lewis Hamilton în calificări. Spaniolul a terminat cursa pe locul 14.
Marele Premiul al Japoniei a fost câștigat de olandezul Max Verstappen, care a pornit din pole position și a condus autoritar în prima parte a cursei.
Rezultatele cursei – Marele Premiu al Japoniei 2025:
- 1. Max Verstappen (Red Bull)
- 2. Lando Norris (McLaren)
- 3. Oscar Piastri (McLaren)
- 4. Charles Leclerc (Ferrari)
- 5. George Russell (Mercedes)
- 6. Andrea Kimi Antonelli (Mercedes)
- 7. Lewis Hamilton (Ferrari)
- 8. Isack Hadjar (Racing Bulls)
- 9. Alexander Albon (Williams)
- 10. Oliver Bearman (Haas)
Fernando Alonso (Aston Martin) a terminat pe locul 11, un rezultat pozitiv având în vedere că a abandonat în primele două curse ale sezonului.
Următoarea cursă va avea loc duminica viitoare în Bahrain.