- Sabău, jignit de Mititelu, iată ultima scenă de nedigerat într-un fotbal murdărit constant de personaje meschine.
- Tot în zilele noastre, Marian Iancu îi predă lecții de business lui Șucu, iar Cristi Borcea e profesor de management pentru Dinamo.
- Acum 12 ani, Anamaria Prodan arunca mizerii în direcția lui Puiu Iordănescu, iar Ionuț Chirilă și Sorin Răducanu procedau la fel cu Mircea Lucescu și Hagi.
- Fotbalul românesc încă nu e bine, fiindcă n-a scăpat definitiv de paraziți. Să-l compari pe Mititelu cu Sabău e ca și cum l-ai pune pe Tzancă Uraganu peste Tudor Gheorghe.
Polemica face parte din joc, iar în fotbal e chiar necesară, de foarte multe ori. Dar polemica e una, iar jignirile, unele de-a dreptul mizerabile, sunt cu totul altceva. Și ce a făcut zilele trecute familia Mititelu la adresa lui Ioan Ovidiu Sabău chiar e o mizerie.
Nu mai reiau ce au debitat cei doi Mititelu, injectați pentru că Vladislav Blănuță, fotbalistul pe care l-au împrumutat la U Cluj, nu a fost titular împotriva FCSB. Porcăriile celor doi sunt deja în spațiul public, nu mai au nevoie de încă o promovare.
Rămâne rezumatul: niște oameni care conduc un club de Liga a II-a, din play-out, atacă un antrenor din play-off-ul Ligii 1, pentru că acesta face echipa (propria echipă!) cum crede de cuviință.
Pare un stand-up comedy răsuflat, dar nu râde nimeni, din contră. Mai degrabă te cuprinde o stare de furie, de revoltă. Atacurile josnice ale celor doi Mititelu, tată și fiu, sunt atât de mari, încât Federația ar trebui să le taxeze!
Mititelu e ridicol
Să ajungă Mititelu să vorbească de Sabău, ba chiar și în acești termeni, e ceea ce fotbalul românesc a cultivat în mod total greșit ani și ani de zile: unii care n-au făcut nimic bun pentru fotbal, ci doar i-au provocat daune și prejudicii, ajung să murdărească oameni care au muncit onest, au performat și au ajutat acest sport să devină o pasiune și o sursă de inspirație pentru generații întregi.


Între Mititelu și Sabău nu există comparație, e ca și cum l-ai compara pe Tzancă Uraganu cu Tudor Gheorghe. Mititelu îi dă lecții de fotbal lui Ioan Ovidiu Sabău?! Ceva mai ridicol nu poate exista!
De fapt, greșesc. A existat și chiar există. Acum mai bine de un deceniu, fix aceeași scenă, dar cu alți actori. Anamaria Prodan îl critica și jignea pe Anghel Iordănescu. Nici nu mai contează care era motivul, câtă vreme absurdul fusese deja atins.
Tot în anii trecuți, Mircea Lucescu era victima unor enormități debitate de Ionuț Chirilă. Un anume Sorin Răducanu lansa în public tâmpenii de o indecență ieșită din comun la adresa lui Gică Hagi.
Tupeul de a jigni
Prezentul e la fel. Marian Iancu îi predă lui Dan Șucu lecții despre cum se conduce o afacere. O așa blasfemie mai rar!
Dar mai e spațiu pentru perplexitate într-o țară în care îl auzim din ce în ce mai des pe Cristi Borcea vorbind despre cum trebuie manageriat Dinamo? Probabil modelul e acel management care în vremea lui însemna devalizarea clubului și atrăgea după sine condamnări în Dosarul Transferurilor.
Toți acești oameni au tupeul să vorbească. Să jignească. Să murdărească. Iar ținta sunt cei care au construit ceva, care au demonstrat că fotbalul, mediul de afaceri, România și viața, în general, pot fi și altfel decât o mocirlă și o junglă.
Bunul simț ieșit din comun al lui Sabău ar trebui să fie un reper mai important decât ce debitează Mititelu. Cariera legendară a lui Mircea Lucescu ar trebui să vorbească întotdeauna înaintea construcțiilor, de multe ori, fără logică ale lui Ionuț Chirilă.
Paraziții sunt peste tot
Mediul de business și de fotbal ar trebui să aibă modele în cele făcute de Dan Șucu, în nici un caz cele pe care Marian Iancu le-a controlat în trecut.
Iar dacă Dinamo vrea să fie cu adevărat un club serios, atunci ar trebui să uite și să interzică orice formă de management „a la Borcea”.
La peste 10 ani de la momentul în care îl critica din punct de vedere tactic pe Iordănescu, Anamaria Prodan nu mai înseamnă nimic în fotbal, în vreme ce Anghel Iordănescu continuă să ne fie un reper.
E bine, extraordinar de bine că lucrurile au evoluat așa. E un început. Dar drumul e greu. Normalitatea, respectul, bunul simț și meritocrația vor fi mereu atacate. Fiindcă paraziți sunt peste tot. Iar în fotbal, din păcate, încă găsesc un mediu propice.