Ilkay Gundogan a contribuit din plin la succesul lui Manchester City în Premier League, cu 11 goluri în 18 meciuri jucate. Germanul a decis să doneze bonusul primit în urma cuceririi titlului chiar clubului care l-a crescut.
În urma câștigării Premier League cu Manchester City, Gundogan a primit un bonus substanțial pe care a decis să îl doneze clubului care l-a crescut, Hessler 06 din Gelsenkirchen, Germania.
Astfel, mijlocașul va dona aproximativ 300.000 de euro pentru ca Hessler 06 să poată construi un teren sintetic. Restul banilor vor fi suportați de autoritățile locale.
Unchiul lui Gundogan a declarat că fotbalistul a luat decizia din cauza faptului că micuții fotbaliști de la Hessler 06 nu mai aveau unde să se antreneze, lucru care l-a afectat pe starul lui City.
Ilkay Gundogan a evoluat la Hessler atunci când era doar un copil, pentru ca ulterior să ajungă la academia Bochum și de acolo să progreseze la prima echipă a acestora.
În 2009, fotbalistul a semnat cu Nurnberg, pentru ca în 2011 să ajungă la Borussia Dortmund și din 2016 să fie jucătorul lui Manchester City, potrivit BBC Sport.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro