- CFR Cluj a anunţat atât rezilierea contractului mijlocașului Durel Avounou (26 de ani), cât și semnarea unui nou acord cu fundașul central Daniel Graovac (30 de ani).
- Transferurile au fost confirmate de club după ce a pierdut, 0-2, împotriva Universității Craiova.
Luni, 29 iulie, CFR Cluj a anunțat două modificări semnificative în componența echipei.
Clubul a comunicat rezilierea contractului mijlocașului Durel Avounou și a confirmat semnarea unui nou acord cu fundașul central Daniel Graovac, fost campion cu echipa în sezonul 2021-2022.
Graovac revine după două sezoane în Turcia
Apărătorul se întoarce la CFR Cluj după doi ani, perioadă în care a evoluat în Turcia atât pentru Kasimpasa, cât și pentru Manisa FK.
În tricoul celei din urmă, Graovac a avut 28 de apariții în ultimul sezon competițional.
„Suntem bucuroși să vă anunțăm că fundașul central, Daniel Graovac, revine în Gruia! Daniel, bine ai revenit în Gruia! Îți urăm mult succes și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!”, a scris clubul pe rețelele de socializare
CFR Cluj renunță la Durel Avounou după eșecul cu Universitatea Craiova
Fotbalistul din Congo, care nu a jucat în acest sezon și nu a fost inclus în lot, a părăsit echipa după un an în care a evoluat în 32 de partide, unde a oferit trei goluri și șapte pase decisive.
CFR Cluj a anunțat despărțirea amiabilă de Avounou și i-a mulțumit pentru contribuția sa.
„Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă în carieră! ”, au scris clujenii pe platformele de socializare.