Ciclism: Chris Froome nu va participa la ediţia din acest an a Turului Spaniei

Ciclistul englez Chris Froome nu va participa la ediţia din acest an a Turului Spaniei, competiţie pe care a câştigat-o în 2017, pentru prima oară în cariera sa, a anunţat echipa Sky, citată de AFP.

Chris FroomeFoto: lavuelta.com

Cvadruplu campion în Turul Franţei, Froome a fost detronat în luna iulie de coechipierul său galez Geraint Thomas, neaşteptatul învingător al cursei din Hexagon, care nu va fi nici el prezent la startul La Vuelta (25 august - 16 septembrie).

În locul cursei din Spania, Chris Froome şi Geraint Thomas vor concura în Turul Marii Britanii, care va debuta pe 2 septembrie, la Pembrey Country Park, în apropiere de Llanelli, şi se va încheia pe 9 septembrie.

"A trecut mult timp de când nu am mai participat la Turul Marii Britanii (din 2009). La Vuelta a fost mereu un obiectiv important care, din păcate, coincide cu Turul Marii Britanii. Faptul că nu voi participa la Vuelta în acest an îmi oferă şansa să mă întorc în Marea Britanie şi să concurez pe un traseu care se anunţă foarte bun", a declarat Froome (33 ani), născut la Nairobi, în Kenya.

Colegul său Gerain Thomas va fi aşteptat ca o vedetă rock pe şosele din Ţara Galilor, care va găzdui primele două etape din Turul Marii Britanii.

"Imediat după ce s-a încheiat Turul Franţei, ştiam că îmi doresc să particip la Turul Marii Britanii şi să concurez la mine acasă. Sunt nerăbdător", a explicat Thomas, originar din Cardiff, primul câştigător galez din istoria Turului Franţei.

Paradoxal, în timp ce domină cu autoritate Turul Franţei, echipa Sky a câştigat o singură dată Turul Marii Britanii, în 2013, prin fostul său lider Bradley Wiggins,scrieAgerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga