Sportivul român Ede Molnar (BikeXpert SuperBet) a câştigat cursa scurtă (XCE) de vineri, din cadrul etapei de la Barcelona a Cupei Mondiale de mountain bike Eliminator.
Molnar a fost înregistrat cu timpul de 11 min 21 sec 23/100, fiind urmat de austriacul Theo Hauser, 11 min 21 sec 25/100, şi de francezul Titouan Perrin-Ganier, 11 min 21 sec 55/100.
Campionul european a căzut în calificările probei şi s-a clasat pe locul 26 la general.
După două etape, Molnar, care s-a impus la Paris, săptămâna trecută, ocupă locul cinci în clasamentul general al Cupei Mondiale MTB Eliminator, cu 104 puncte, devansat de francezul Lorenzo Serres, 165 puncte, suedezul Edvin Lindh, 120 puncte, francezul Titouan Perrin-Ganier, 110 puncte, şi germanul Nils-Obed Riecker, 105 puncte.
Următoarele etape ale Cupei Mondiale vor avea loc la Panalgkaraya (Indonezia, 19 mai), Sakarya (Turcia, 26 mai), Leuven (Belgia, 2 iunie), Sao Paulo (Brazilia, 18 august), Bengaluru (India, 29 septembrie) şi Riad (Arabia Saudită, 3 noiembrie), transmite Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro