- FC Botoșani a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, sâmbătă, într-o partidă din etapa a 6-a din Liga 1.
- Unicul gol al meciului a fost marcat de fundașul Rijad Sadiku, în minutul 79, la capătul unui corner.
- Antrenorul moldovenilor, Liviu Ciobotariu, mai așteaptă transferuri.
Victoria le oferă celor de la Botoșani un salt spectaculos în clasament, de opt locuri: de pe 16, până pe 8, cu 6 puncte.
De partea cealaltă, UTA Arad a coborât pe locul 9, tot cu 6 puncte.
În următoarea etapă, Botoșani joacă pe terenul celor de la CFR Cluj, pe 25 august, în timp ce UTA joacă acasă, contra Farului, pe 26 august.
Liviu Ciobotariu: „A fost un meci echilibrat”
Antrenorul celor de la FC Botoșani, Liviu Ciobotariu, este mulțumit de rezultatul final al partidei, însă nu de toate aspectele jocului cu UTA.
„Nu este ușor să schimbi ceva din mers. Mai ales că am schimbat sistemul, sunt alte repere, dar facem progrese de la meci la meci.
(n.r. - despre Sadiku) Nu a ieșit din echipă că a greșit etapa trecută. Există concurență pe posturi, fiecare trebuie să joace bine pentru a-și păstra tricoul. Plus că sunt alte schimbări pe fond tactic. Eu pot să schimb pentru asta.
De lot, da, este ok. Aș vrea să mai aduc doi jucători. Au venit trei-patru jucători de care sunt mulțumit, dar care n-au ritm. Matricardi, Țigănașu, Alex Diez, care nu au putut să țină 90 de minute. Nu s-au pregătit cât trebuie. Ușor, ușor, o să intră în normal”, a declarat Liviu Ciobotariu, la Digi Sport.
Au fost mai multe situații ale noastre de a marca. Ok, înțeleg frustrarea antrenorului care pierde. Și eu, când pierd, încerc să găsesc multe scuze. Echipa lui a jucat foarte bine. E un antrenor foarte bun. Eu zic că a fost un meci echilibrat. Ambele am avut ocazii bune de a marca. Liviu Ciobotariu, despre Mircea Rednic
„Mergem după punct sau puncte la CFR”
Ciobotariu a vorbit și despre duelul din runda următoare cu CFR Cluj:
„Trebuie să ne refacem fizic. După care să pregătim meciul următor Este clar că ne dorim ca la fiecare joc să acumulăm puncte. Mergem motivați la CFR să practicăm un fotbal bun și să luăm un punct sau trei puncte”.