Trecerea lui Lionel Messi peste Ocean, la Inter Miami, clubul patronat de legendarul David Beckham, este transferul acestei veri în fotbal. Inițial, căpitanul naționalei Argentinei a fost foarte aproape să calce pe urmele rivalului său, Cristiano Ronaldo, și să meargă în Arabia Saudită, acolo unde era așteptat cu o adevărată avere.
Messi a refuzat însă cele peste 1,5 miliarde de euro promise de saudiți și a acceptat un salariu mult mai mic, în Major League Soccer (MLS), prima ligă de fotbal din SUA.
Cu toate acestea, internaționalul argentinian nu va duce lipsă de bani. Pentru că ceea ce a „pierdut” prin refuzul arabilor va câștiga înapoi din business-uri adiacente fotbalului, pe care și le-a asigurat la pachet cu transferul său pe tărâm american.
Citește mai mult pe Panorama.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro