CRISTIAN GEAMBAȘU   David și  celălalt David

CRISTIAN GEAMBAȘU David și celălalt David

  • Campionul olimpic Popovici a încetat să mai fie doar un mare sportiv. A fost confiscat de societate, ca obiect de adorație publică

Profesorul universitar Daniel David, actualul Ministru al Educației și Cercetării, își arată admirația pentru David Popovici.

În același timp, îl sfătuiește pe campionul olimpic să fie mai reținut atunci când își exprimă opiniile despre o serie de subiecte extra-sport.

“Îmi place că, dincolo de faptul că este talentat şi un sportiv extraordinar, este un om care îşi şi exprimă valorile la nivelul societăţii. (...) Tocmai fiindcă am aşa o apreciere faţă de el – e momentul să aibă grijă în câte domenii se exprimă.”

Obiecția lui Daniel David este de bun-simț și nu evocă nici cenzura, nici autocenzura. Ce vrea să spună profesorul în psihologie cu acest “să aibă grijă în câte domenii se exprimă” este că în afara înotului celălalt David mai practică un sport.

Unul pentru care noi, românii, pare că avem o înclinație aparte: datul cu părerea. Datul cu părerea în domenii care ne depășesc nu atât puterea de înțelegere, cât nivelul de competență.

Discipline neolimpice

Ca un bun fiu al poporului român, Popovici nu putea face excepție. E adevărat că nici nu vorbește neîntrebat, dar nici nu zice „nu” atunci când este abordat cu o temă sensibilă.

Aș zice că nici domnul profesor David nu este foarte străin de această disciplină neolimpică.

Tentația de a vorbi și de a exprima opinii pe subiecte populare - alegeri prezidențiale, sport (mai ales fotbal), medicină tradițională versus medicină homeopată, inteligență artificială, toate ni se par lucruri abordabile și bune de discutat. Bineînțeles că în contradictoriu.

Până la urmă poate că volubilitatea asta a noastră nici nu este neapărat un defect atât de mare. Românul s-o fi născut sau nu poet, dar sigur nu s-a născut un închistat flegmatic.

David Popovici David Popovici
David Popovici

Este un tânăr normal, nu un sfânt

Ce mi se pare că derivă (și) din comentariul lui Daniel David pentru news.ro este că David Popovici s-a transformat într-un personaj însușit, ca să nu zic confiscat, de cele mai variate straturi ale societății. Pe locul lăsat liber de Simona Halep, acela de obiect al adorației publice a apărut acum David Popovici.

De la realizatori de emisiuni TV sau podcasturi la vloggeri și bloggeri, de la influenceri și lideri de opinie tradiționali, de la oameni care nu au treabă cu sportul, dar se uită emoționați când David înoată pentru aurul olimpic, până la cei care au o aversiune față de sport dintr-o formă de snobism care exclude activitatea fizică din preocupările lor, toți s-au coagulat într-o mișcare de solidaritate cu David Popovici.

Să te ferească Sfântul să comentezi ceva de el în alt registru decât cel elogios! Să nu te pună Scaraoțchi să observi Porsche-ul din parcarea casei din complexul rezidențial unde tocmai și-a cumpărat o proprietate cu discount din partea dezvoltatorului!

Dovadă că Popovici este un tânăr cu aspirații omenești, nu sfânt aspirant care se hrănește cu licheni de pe vârful munților. Albie de porci te fac acești guru ai rețelelor sociale, înfierându-te cu mânie capitalistă pe tine sărăcan invidios care ești.

Și te bombardează cu evidențe. A muncit pe brânci băiatul, și-a sacrificat copilăria și adolescența, e primul în lume în domeniul lui, reprezintă excelența. Numai lucruri adevărate pe care nu le-a pus nimeni la îndoială. Dar lor li se pare că descoperă un continent nou.

Templul adoratorilor

Lui David Popovici nu îi face bine această evlavie publică, dar pentru că este un om inteligent va găsi puterea să nu-și piardă reperele.

La fel ca datul cu părerea, cultul personalității este sport național. Mai ales al celor care nu iubesc sportul. Una este să îl respectăm și să îl admirăm, alta este idolatria.

Am întâlnit oameni cărora li se umezesc ochii atunci când vorbesc despre David Popovici. Am văzut realizatori serioși de emisiuni politice și sociale care cad în extaz în fața lui, trecând brusc la antiteza dintre personajul invincibil și fără de prihană și societatea nerecunoscătoare.

Apoi vine domnul profesor Daniel David care îl sfătuiește la prudență în alegerea subiectelor. Vă dați seama cum pică asta în templul adoratorilor campionului olimpic?

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
19.04
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
19.04
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova

Știri ultima oră
22:26
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
23:01
„Toate cornerele în primul om” Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv: „Meci de totul sau nimic”
„Toate cornerele în primul om”  Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv : „Meci de totul sau nimic”
22:56
„Nu am fost puși în dificultate” Sabău, după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
„Nu am fost puși în dificultate”  Sabău , după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
22:33
„Ne priesc meciurile cu ei” Ovidiu Bic, decisiv în Rapid - U Cluj 0-2: „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
„Ne priesc meciurile cu ei”  Ovidiu Bic,  decisiv în Rapid - U Cluj 0-2 : „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19.04
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri

Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
19.04
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
19.04
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa