David Popovici, noua senzație a natației mondiale la doar 17 ani, este deja campion mondial în proba de 200 m liber din cadrul Campionatului Mondial de la Budapesta. Favorit și în finala de miercuri de la 100 m liber, Popovici este elogiat de cea mai importantă revistă de specialitate a lumii.
Swimming World Magazine a prefațat finala de miercuri de la 100 m liber, susținând că David Popovici și Leon Marchand țintesc un nou record mondial.
Cu Caeleb Dressel, câștigător al medaliei de aur la ultimele două ediții ale CM de Natație și campion olimpic en titre, retras din motive medicale, Popovici pare fără adversar în cursa pentru un nou titlu mondial.
Sportivul nostru s-a calificat în finala de la 100 m liber cu primul timp, 47.13 - un nou record mondial la juniori.
Swimming World Magazine prefațează finala de la 100 m liber și îl laudă pe David Popovici pentru prestația de la CM Natație
Popovici a impresionat la Campionatul Mondial de la Budapesta și are șansa să o facă încă o dată în cursul zilei de miercuri, iar Swimming World Magazine susține că sportivul român a fost „magnific” până acum.
„Tinerele staruri David Popovici și Leon Marchand țintesc recordul lumii. În primele zile de la Campioantele Mondiale, două recorduri mondiale au fost stabilite, grație europenilor Thomas Ceccon și Kristof Milak.
În sesiunea de miercuri seară, două alte recorduri mondiale vor fi în pericol, grație noilor staruri David Popovici și Leon Marchand.
Deja campion mondial la 200 metri liber, românul David Popovici e marele favorit să câștige aurul și la 100 metri liber.
Campion mondial în exercițiu, Caeleb Dressel s-a retras înainte de semifinale din cauza unor probleme medicale, iar Popovici a fost magnific, oprind cronometrul la 47,13 secunde.
Timpul stabilit nu e departe de cea mai bună performanță din istorie, a lui Cesar Cielo, stabilită în 2009 (46,91).
Când Popovici a câștigat titlul mondial la 200 metri liber, a „tăiat" mai mult de jumătate de secundă din timpul de calificare în finală.
Dacă românul va reuși din nou să își îmbunătățească performanța din semifinale, recordul mondial e în mare pericol” - Swimming World Magazine.
Finala care îi poate aduce lui Popovici o nouă medalie va avea loc la ora 19:22 și va putea fi urmărită în direct pe siteul oficial al competiției, dar și pe TVR.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro