De la actrița Halle Berry și filmul „Bruised”, Netflix, la povestea unei
 luptătoare adevărate: Diana Belbiță, singura româncă din UFC

De la actrița Halle Berry și filmul „Bruised”, Netflix, la povestea unei luptătoare adevărate: Diana Belbiță, singura româncă din UFC

​De când a intrat pe Netflix, filmul „Bruised”, în care actrița Halle Berry joacă rolul unei luptătoare UFC ce se întoarce în ring după o absență cu multe probleme, a avut mare priză la publicul român. Cu această ocazie, mi-am adus aminte însă că România are o luptătoare chiar bună în UFC. Este vorba despre Diana Belbiță de 25 de ani care, peste două luni, va avea una dintre cele mai importante lupte ale carierei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Înainte să devină actriță, Halle Berry a concurat la titlul de Miss USA și a ieșit pe locul 2. Asta se întâmpla în 1986 și abia după acel episod Berry a intrat în lumea filmului și a făcut istorie, devenind prima actriță de culoare care a câștigat premiul Oscar pentru „Cea mai bună actriță într-un rol principal”, cu interpretarea din filmul „Monster’s Ball” (2001).

Diana Belbiță împlinea 6 ani în 2002, anul în care lumea vorbea despre performanța lui Halle Berry, iar șase ani mai târziu se apuca de judo la Palatul Copiilor din Strehaia.

La 16 ani a participat la Cupa Mondială K1 organizată în Szeged (Ungaria), competiție pe care a şi câștigat-o, iar la 18 ani a intrat pentru prima dată în cușca de MMA (Mixed Martial Arts) și a ieșit învingătoare în mai puţin de un minut şi jumătate printr-un KO tehnic.

În 2017 s-a luptat pentru centura KSW (Konfrontacja Sztuk Walki), o performanță pentru MMA-ul feminin românesc, având în vedere că aceasta e una dintre cea mai bune promoţii de MMA din Europa. E adevărat, a pierdut acel meci în fața braziliencei Ariane Lipski, o luptătoare mult mai experimentată, dar ascensiunea Dianei până în acest punct nu a rămas neobservată.

În primăvara lui 2019 românca a semnat cu UFC (Ultimate Fighting Championship), cea mai importantă promoție de MMA de pe mapamond, care, printre altele, l-a scos în față și pe Conor McGregor, cel mai bine plătit sportiv din lume în 2021.

În momentul de față, Diana este departe de milioanele de dolari pe care irlandezul le face la fiecare meci - după ultima sa victorie ea ar fi încasat în jur de 28.000 de dolari, conform sportspayouts.com- dar nu e exclus ca pe viitor Prințesa Războinică, cum mai este cunoscută Diana în octogon, să devină un star al acestei promoții.

Un indiciu în acest sens ar fi și faptul că pe Instagram numărul ei de urmăritori crește de la meci la meci, iar în momentul de față are 320 de mii de fani.

Filmul cu Halle Berry a intrat în Top 10 Romania Today

Douăzeci de ani mai târziu de la câștigarea Premiului Oscar, Halle Berry s-a decis să treacă și în spatele camerei de filmat și și-a făcut debutul regizoral cu un film Netflix despre o luptătoare de MMA din UFC, în care interpretează și rolul principal, chiar dacă a împlinit 55 de ani, o vârstă la care nimeni nu mai practică acest sport.

Producția a avut premiera pe platforma de streaming din România pe 24 noiembrie și a ajuns rapid în Top 10 Romania Today, unde s-a și menținut o perioadă bună de timp, ceea ce înseamnă că a avut priză la publicul român.

Pentru acest film, Berry s-a antrenat cu Valentina Shevchenko, o luptătoare de MMA din UFC, care în momentul de față este campioană la categoria flyweight (53-57 kg).

Halle Berry și Valentina Shevchenko, scenă din film. FOTO: Planet/ Profimedia Images

Ea îi este și adversară în filmul în care personajul lui Halle Berry încearcă să revină în ring după ce viața personală i-a fost dată peste cap și distrusă de o decizie din trecut pe care va încerca să o corecteze.

Despre antrenamentele de MMA, Halle Berry spunea într-un interviu că sunt extrem de dure și că la un moment dat și-a rupt două coaste la filmările pentru „Bruised”.

Cu toate acestea, Berry a mai mărturisit că se simte foarte bine în cușcă, iar actrița practică kickbox și BJJ de ani de zile și nu plănuiește să renunțe prea curând. De asemenea, ea a mai dezvăluit că va insista ca fetița ei de 13 ani să învețe și ea arte marțiale, pentru a învăța să se apere.

Românca Diana Belbiță: „Nu îmi urmăresc adversarele pe social media și nici nu mă interesează ce spun despre mine”

Diana Belbiță. FOTO: Facebook

Pentru a afla cum e să lupți la cel mai înalt nivel, în UFC, dincolo de felul în care e prezentată această lume în filmul lui Halle Berry, am rugat-o pe Diana Belbiță să ne răspundă la câteva întrebări.

Din toamna lui 2019, ea locuiește și se antrenează în Canada, și, întocmai ca personajul lui Halle Berry, anul trecut a suferit o înfrângere dureroasă în UFC, care ar fi putut să o marcheze, având în vedere că s-a ales cu mâna dreaptă ruptă.

Însă, anul acesta, pe 24 iulie, a reușit să revină cu o victorie spectaculoasă, în fața americancei Hannah Goldy. Lupta a durat trei reprize, iar românca a primit victoria în urma deciziei unanime a arbitrilor.

A fost pentru prima dată când Diana a luptat la categoria strawweight (52 de kilograme), cea mai ușoară din MMA, și a marcat și un moment istoric: prima victorie a unei românce într-un meci din UFC.

„Să ajungi în UFC nu e greu dacă muncești mult. Întotdeauna am fost sportivul care a muncit fără să se plângă. Am considerat că este normal să stau ore întregi în sala de antrenament și să fiu disciplinată”, mi-a răspuns Diana când am întrebat-o cât de greu e pentru o luptătoare să ajungă în UFC.

„Ce ar trebui să facă un luptător ca să ajungă în UFC? În primul rând, să fie dedicat sportului. Mulți își doresc să fie luptători de succes, dar ei vor să aibă ieșiri în oraș în fiecare seară, iar a doua zi nu sunt capabili să performeze la capacitate maximă.

Iar apoi se întreabă de ce nu reușesc. Nu este de ajuns doar să fi prezent în sala de antrenament, trebuie să dai tot ce poți la absolut fiecare antrenament”, mi-a mai zis sportiva.

Din ce spune Diana, este aproape clar că viețile luptătoarelor de MMA sunt destul de diferite de cele ale altor fete.

„Eu consider că am o viață normală. Mă rog, normală pentru mine. Fac sport încă de când eram copil, așa că am crescut în domeniul ăsta și nu știu cum e o altfel de viață. Viața mea s-a modelat mereu în jurul antrenamentelor.

După ce stai câteva ore pe zi în sală, nu mai ai energia necesară să mergi în club. Mi-am dorit să fac performanță, așa că am stat departe de orice ar fi putut fi o piedică în drumul meu.”

Diana mai spune că zilnic se antrenează patru-cinci ore, aleargă 20 de km și este tot timpul la dietă, are grijă să doarmă minim opt ore în fiecare noapte și două ore în timpul zilei.

Ca să ne întoarcem din nou la actrița Halle Berry, aceasta a povestit că pentru rolul din „Bruised”, s-a antrenat intens timp de șase luni și a petrecut în fiecare zi o oră în sala de forță și patru ore în sala de MMA.

Una dintre cele mai mari provocări pentru personajul lui Halle Berry este presiunea din afara ringului și sunt mulți luptători din UFC care spun că stresul de a știi că întreaga comunitate de fani ai MMA-ului e cu ochii pe tine e mai greu de gestionat decât antrenamentele sau meciurile în sine.

Românca Diana Belbiță mărturisește însă că nu se poate plânge de acest lucru: „Că e zi de meci sau orice altă zi, pentru mine e la fel. Ăsta e job-ul meu. Nu am presiunea aceea că se uită oamenii la mine sau că strigă publicul din sală, eu sunt acolo să pun în practică tot ceea ce am muncit până atunci.”

Nici acele „mind games” de dinainte de meci, pentru care McGregor e renumit nu o ating.

„Sunt întotdeauna focusată pe ceea ce trebuie să fac eu, nu pe ceea ce face sau spune adversara mea. Nu îmi urmăresc adversarele pe social media și nici nu mă interesează ce spun ele despre mine în anumite reportaje.”

După ce a intrat în UFC, viața Dianei s-a schimbat în bine, dar nu numai din punct de vedere financiar.

„Să lupți în UFC este visul oricărui luptător de MMA. De când am semnat cu UFC am reușit să mă focusez 100% pe cariera mea sportivă, nu a mai fost nevoie să-mi fac griji în privința unui loc de muncă. Oamenii care lucrează pentru UFC sunt profesioniști. Nu-mi fac griji în privința accidentărilor, deoarece UFC oferă asigurare medicală. Asigurarea medicală mi se pare o problemă uriașă a multor promoții de MMA și nu numai.”

Mutarea în Canada a ajutat-o să-și găsească o echipă cu care colaborează foarte bine și să se dezvolte cum n-ar fi putut în România. „Nivelul antrenamentelor și nivelul competițional de aici nu se poate compara cu nivelul MMA-ului din România”, spune Diana și mai adaugă că orice luptătoare care-și dorește să ajungă la acest nivel nu trebuie să caute scurtături:

„Există doar muncă multă și ambiție. Dacă-ți dorești să ajungi să lupți la cel mai înalt nivel, atunci trebuie să fi pregătit să muncești ca pentru cel mai înalt nivel.”

Am mai întrebat-o pe Diana ce schimbări a făcut după înfrângere pentru a obține apoi prima victorie din UFC. Sportiva mi-a spus că nivelul de pregătire a făcut diferența.

„Când m-am mutat în Canada, deși avusesem multe lupte la profesioniști, practic, eu încă eram o amatoare. A fost nevoie de timp pentru ca eu să evoluez suficient pentru a face față nivelului înalt din UFC.”

Pe 19 februarie 2022, Diana Belbiță are anunțată următoarea luptă împotriva braziliencei Gloria de Paula, iar încă o victorie ar ridica-o enorm și ar putea marca începutul drumului spre centura deținută în acest moment de Rose Namajunas.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Să vă fie rușine!”  Care a fost dialogul dintre   Șumudică și Charalambous , imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Superliga
10:52
„Să vă fie rușine!” Care a fost dialogul dintre Șumudică și Charalambous, imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Citește mai mult
„Să vă fie rușine!” Care a fost dialogul dintre Șumudică și Charalambous , imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Mihai Leu, la Terapie Intensivă  Fostul mare pugilist a fost   transportat de urgență   la un spital din București
Box
09:07

Cornel Dinu, GHEPARDUL care are insomnii  Interviu   spectaculos  cu unicul Mister, printre amintiri, medicamente și somnifere
Special
09:00

Chivu i-a cucerit  Presa din Italia,   uluită  de profesionalismul antrenorului român: „A pregătit perfect meciul cu Lazio”
Campionate
11:17

Știri ultima oră
18:37
Lovitură grea pentru Dinamo Nicolescu anunță că unul dintre cei mai importanți fotbaliști nu va mai juca în acest sezon
Lovitură grea pentru Dinamo Nicolescu anunță că unul dintre cei mai importanți fotbaliști nu va mai juca în acest sezon
17:39
Dorinel, metode-șoc la Sepsi După ce a preluat echipa, Munteanu l-a anunțat pe preparatorul fizic că nu mai are cu ce să se ocupe. A refuzat și ajutorul tehnologiei
Dorinel, metode-șoc la Sepsi  După ce a preluat echipa, Munteanu l-a anunțat pe preparatorul fizic că nu mai are cu ce să se ocupe . A refuzat și ajutorul tehnologiei
16:42
„Jucătorii au votat să fiu demis!” Dorinel Munteanu, dezvăluiri uluitoare despre haosul de la Sepsi: „Asta e marea bubă a fotbalului nostru”
„Jucătorii au votat să fiu demis!” Dorinel Munteanu, dezvăluiri uluitoare despre haosul de la Sepsi : „Asta e marea bubă a fotbalului nostru”
18:00
Liga 2 LIVE de la 19:00 » Metaloglobus - FC Argeş, în runda #7 a play-off-ului. Piteștenii pot promova azi, cu o victorie
Liga 2  LIVE de la 19:00 » Metaloglobus - FC Argeş , în runda #7 a play-off-ului. Piteștenii pot promova azi, cu o victorie
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV
Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur
Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao
Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man
CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești
Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?
Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil
Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Top stiri din sport
„Meritam să câștigăm”  Cristi Chivu și-a lăudat echipa, după Lazio - Parma 2-2: „Mă bucur că am văzut   o echipă furioasă  în vestiar”
Campionate
11:06

CFR Cluj are un nou obiectiv  Damjan Djokovic,   resemnat  după remiza cu Dinamo: „Șansele la titlu s-au micșorat când am pierdut cu FCSB”
Superliga
10:37

„Să primeze sportul, nu alegerile!”  „Câinii”,   foarte deranjați  că FCSB - Dinamo se joacă luni, din cauza prezidențialelor: „Mi se pare o prostie”
Superliga
10:28

Sepsi a rămas fără antrenor   Clubul a anunțat oficial   rezilierea contractului  cu Dorinel Munteanu
Superliga
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
29.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?