- Dorinel Munteanu nu mai este antrenorul lui Sepsi.
- Clubul din Sfântu Gheorghe a anunțat oficial despărțirea.
- GOLAZO.ro a scris astăzi despre ruptura dintre Sepsi și antrenorul Dorinel Munteanu.
E oficial: Dorinel Munteanu a plecat de la Sepsi după doar 6 săptămâni!
Sepsi nu mai e antrenorul lui Sepsi
Clubul condus de Laszlo Dioszegi a făcut anunțul pe pagina de Facebook:
„Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Dorinel Munteanu.
Tehnicianul, în vârstă de 56 de ani, a preluat conducerea tehnică a echipei Sepsi OSK în martie 2025.
Pe această cale îi mulţumim pentru activitatea depusă la clubul nostru și îi urăm mult succes în continuare!”.
Sepsi e pe locul 8 în clasamentul Superligii și tremură pentru menținerea în prima ligă, deși obiectivul, la începutul sezonului era de a prinde play-off-ul.
Echipa din Sfântu Gheorghe are 22 de puncte, cu numai două peste Unirea Slobozia, echipa de pe primul loc care pică direct.
Dioszegi a făcut referendum în vestiar. Au votat jucătorii dacă să îl dea afara pe Dorinel sau nu. A fost vot deschis și a fost unanimitate ca antrenorul să fie dat afară.
Dorinel Munteanu nu își cunoștea fotbaliștii de la Sepsi după nume
Surse din club povestesc că antrenorul era bulversat complet: „Pronunță câte trei prenume la întâmplare și tot nu-l nimerește pe cel real. «Răzvane! Marius! Ovidiu». Jucătorul îi răspunde: «Nu mă cheamă nici Marius, nici Răzvan, nici Ovidiu!»”.
Astfel de scene au sporit nemulțumirile deja existente în echipă și au șubrezit încrederea fotbaliștilor că Munteanu i-ar putea salva. Tehnicianul a încercat să intervină în forță ca să restabilească ordinea și să sublinieze autoritatea lui. El i-a scos din lot pe Gabriel Debeljuh și pe Mark Tamas.
Jucătorii experimentați au criticat și metodele de pregătire ale lui Dorinel, pe care le consideră slabe, învechite.
Sepsi a început stagiunea cu germanul Bernd Storck pe bancă, un tehnician care avea să fie demis tot din cauza conflictelor avute cu unii dintre jucători.
În locul neamțului a fost pus Valentin Suciu, un antrenor din club promovat din Centrul de Tineret. La scurtă vreme după începerea play-out-ului, președintele Laszlo Dioszegi l-a demis pe Suciu și l-a angajat pe Munteanu: „Vreau să vină Dorinel imediat, că altfel ne ducem în «B»!”.
Nici Dorinel nu a reușit să o scoată pe Sepsi din criză și a sfârșit prin a rezilia contractul.
Acum, Attila Hadnagy, directorul sportiv al lui Sepsi, a dezvăluit pentru GOLAZO.ro că pe banca echipei va rămâne secundul Kulcsár László, urmând ca marți să fie anunțat și un antrenor cu licența Pro:
„Am vorbit că avem nevoie de un șoc, că nu-s rezultate. Cred că și el se aștepta la altceva de la jucători, a fost totul amiabil, prieteni. Mai sunt 3 etape, avem nevoie de un șoc, poate iese bine.
Va rămâne secundul nostru din club, Kulcsár László, plus cineva cu Licenta Pro, Barbu, Andrași sau Sandor Nagy pentru astea 3 etape. Mâine decidem exact pe cine punem cu licența Pro”.