Cristian Geambașu  Na că   politicienilor le pasă de sport

Cristian Geambașu Na că politicienilor le pasă de sport

Periodic ies la suprafață zoaiele din sportul românesc. Mai numeroase decât titlurile olimpice și mondiale, acestea strălucesc ca niște medalii ale șmecheriei.

Campaniile electorale sunt momentul prielnic în care apele sunt și mai murdare decât de obicei, iar sportul se transformă într-un soi de lupte în cușcă în care orice este permis. Capete-n gură, șuturi în organele genitale. 

Acuzațiile lui Nicușor

Candidatul Nicușor Dan îl acuză pe candidatul Crin Antonescu că a înstrăinat fraudulos 5 baze sportive în perioada în care cel de-al doilea era Ministrul Tineretului și Sporturilor. Suprafața totală a terenurilor pierdute, 34 de hectare.

În focul dialogului, Nicușor, care nu este cel mai bună de gură dintre candidați, greșește și zice Ministerul Transporturilor în loc de Sporturilor. 

Și ironiile lui Crin

Bineînțeles că își atrage ironiile lui Antonescu. Dar în afară de ironii, nicio explicație convingătoare din partea candidatului coaliției de guvernare.

Analiștii politici sunt de părere că subiectul este cumva expirat și prescris, evenimentele petrecându-se în a doua jumătate a anilor '90. Interesant.

Probabil că și din cauza dezinteresului public (la noi sportul este privit în continuare ca o activitate secundară, destinată în general celor cu mușchi puternici), în București mai sunt doar 46 de baze sportive din cele 107 câte existau în 1989. Adică, anul Revoluției. 

Așa arată Baza sportivă Metalul București (foto: stadiondecartier.cssportul.ro) Așa arată Baza sportivă Metalul București (foto: stadiondecartier.cssportul.ro)
Așa arată Baza sportivă Metalul București (foto: stadiondecartier.cssportul.ro)

Sportul de cartier, o relicvă

Subiectul arenelor sportive bucureștene destinate sportului amator este relatat pe larg în GOLAZO.RO, având la origine volumul „Infrastructura sportivă de cartier din Capitală”, lucrare realizată de Andrei Mihail, lector la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, coordonator al platformei Stadion de Cartier şi al mai multor proiecte de cercetare dedicate sportului de masă; istoricul Andrei Răzvan Voinea, doctor în istoria arhitecturii, cunoscut pentru lucrările sale despre parcelările muncitoreşti şi istoria locuirii în Bucureşti, şi Ileana Szasz, regizoare şi doctor în sociologie.

Sportivii și politica, o mâncare de evitat

Să nu ne facem iluzii că vreunul dintre candidații la președinția României ar fi citit amintita lucrare. Ori măcar sintetizarea cazului publicată de GOLAZO.ro. Normal.

Câte voturi îți poate aduce documentarea pe un astfel de subiect? Și, oricum, nu președintele României este cel care poate rezolva problema.

Interesant însă, Crin Antonescu, acuzatul lui Nicușor, dar și cel care se consideră factorul principal al legii pensiilor viagere destinate marilor sportivi români, s-a folosit de imaginea Constantinei Diță-Tomescu.

Campioana olimpică la maraton în 2008, la Beijing a participat la dezbaterea organizată de Digi 24 la Cotroceni fiind printre susținătorii lui Antonescu.

Metoda nu e nouă și nu a fost brevetată de politicienii români.

Un exemplu de notorietate și recent este Wayne Gretzky. Legenda canadiană a hocheiului se manifestă ca un susținător fervent al președintelui american Donald Trump. Care Trump vrea să ocupe Canada!?

Abces de umor!

Atacul lui Marcel Pușcaș la Nicușor Dan, pe care-l numește „Mucușor” într-un abces de umor, este greu de încadrat. Subiectul intervenției domnului Pușcaș îl constituie tocmai presupusa lipsă de adevăr a acuzațiilor primarului Bucureștiului la adresa lui Crin George Laurențiu Antonescu.

Nu comentez părerile lui Pușcaș sau opțiunile lui politice. Calitatea ironiei nici atât. Umorul lui M.P., cât este el, este involuntar.

Mister Pușcaș, el însuși cu un trecut sulfuros din perioada ministeriatului lui Victor Babiuc, pune la îndoială calificarea de matematician al lui Nicușor Dan, numindu-l „matemacul”. 

Iluzii și deziluzii

Faptul este că „matemacul” nu-i doar un presupus câștigător olimpic la mate cum insinuează Pușcaș, ci doctor în matematică la Sorbona. Titlu care nu se obține plagiind.

Evident că asta nu l-ar ajuta pe Nicușor să fie un bun președinte al românilor. Nici să nu își piardă brusc interesul pentru bazele sportive în cazul că ar câștiga alegerile. Să nu ne facem iluzii, ca să n-avem deziluzii, este vorba mereu actuală a marelui Emerich Jenei.     

Știrile zilei din sport
De ce a fost Covaliu la dezbatere?  Motivul pentru care prezența la evenimente politice îi este   interzisă!
Diverse
30.04
De ce a fost Covaliu la dezbatere? Motivul pentru care prezența la evenimente politice îi este interzisă!
Citește mai mult
De ce a fost Covaliu la dezbatere? Motivul pentru care prezența la evenimente politice îi este interzisă!
„Mă bucură interesul”     Dennis Politic,  despre un posibil transfer la FCSB: „Vedem ce se întâmplă!”
Superliga

CONFLICTUL CRIN ANTONESCU - TOLONTAN  Jurnalistul povestește cum   a fost concediat  după o investigație despre actualul candidat la președinție

Criză în fotbalul francez  DAZN a rupt contractul cu Ligue 1: acuzații grave! Cluburile riscă să intre în   colaps financiar
Campionate

Știri ultima oră
23:41
Seara spectacolului total Joc și goluri de cea mai mare calitate! Liga de clasă la semifinala Barcelona - Inter 3-3
Seara spectacolului total Joc și goluri de cea mai mare calitate! Liga de clasă la semifinala Barcelona - Inter 3-3
21:45
Nicușor Dan vs. Crin Antonescu Scandal la a treia dezbatere prezidențială pe tema sportului! Un al treilea candidat s-a ridicat pentru a-i opri! Cui i-a tăiat Mihai Gâdea microfonul
Nicușor Dan vs. Crin Antonescu Scandal la a treia dezbatere prezidențială pe tema sportului! Un al treilea candidat s-a ridicat pentru a-i opri! Cui i-a tăiat Mihai Gâdea microfonul
22:59
„Sunteți penibili!” Fanii Petrolului, protest la antrenament! Au cerut ca un jucător să fie dat afară
„Sunteți penibili!” Fanii Petrolului, protest la antrenament! Au cerut ca un jucător să fie dat afară
22:36
FCSB - Dinamo Mihai Stoica a anunțat câți spectatori vor fi pe Arenă + Boicot al fanilor lui Dinamo!
FCSB - Dinamo  Mihai Stoica a anunțat câți spectatori vor fi pe Arenă  + Boicot al fanilor lui Dinamo!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni
Când am devenit hooligans?

Cristian Munteanu: Când am devenit hooligans?

Cristian Munteanu: Când am devenit hooligans?
Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV
Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur
Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao
Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man
CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești
Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?
Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil
Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Top stiri din sport
„Am fost forțat să plec”    Bourceanu  a demisionat de la formația din Liga 3: „Nu mai puteam să accept compromisuri”
Liga 3

Cade recordul la FCSB - Dinamo?  Campioana are deja   peste 25.000 de bilete vândute  pentru Derby de România, cu tot cu cele oferite rivalei

Săgeți la Șumudică  Ionuț Lupescu critică strategia de la Rapid: „Duce lipsă de un   antrenor profesionist”

Renașterea lui Dembele  Atacantul e recordmanul Europei în 2025, total schimbat față de anii trecuți »    Secretul lui PSG  pentru a cuceri Liga Campionilor
Liga Campionilor

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
01.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?