Dinamo București și suma imensă a datoriilor acumulate

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo, a dezvăluit joi suma totală cerută de creditorii înscriși la masa credală.

Dinamo Bucuresti, siglaFoto: fcdinamo.ro

„Pot spune care sunt sumele cerute, nu neapărat că au legătura cu realitatea. E vorba de 8.000.080 de euro. Din aceste sume vom respinge. Noi vom analiza aceste declarații de creanță și vom spune care este părerea noastră. Deja, la prima vedere, sumele sunt mult mai mici”, a declarat Zăvăleanu la Radio Dinamo.

Zăvăleanu a vorbit și despre planul de reorganizare al clubului: Nu există o dată limitată legal vorbind. Planul de reorganizare trebuie depus în maximum 30 de zile de când avem tabelul definitiv la creditori.

Noi astăzi suntem la momentul în care am întocmit tabelul creditorilor. Nu pot spune care va fi numărul contestațiilor la acest tabel. În funcție de aceste contestații vom avea o primă variantă a tabelului, apoi poate fi atacat și cu apel. Lucrurile se pot întinde între 3 luni și un an.

Doamne ferește să vorbească despre un an, pentru că noi trebuie să avem gata planul de reorganizare cel târziu până în luna martie, pentru a putea lua licența pentru sezonul viitor”.

Administratorul judiciar al clubului a afirmat că Dinamo este un ”brand interesant” și că nu trebuie așteptat până la ieșirea din insolvență pentru a căuta potențiali investitori. Zăvăleanu susține că formația din Ștefan cel Mare este deja în discuții cu patru potențiali investitori.

Dinamo 1948 SA a depus pe 25 iunie cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece au trecut cinci ani de când a făcut o acţiune similară. Un club în insolvenţă nu poate juca în cupele europene.

La începutul lunii iulie, Iuliu Mureșan acceptat să vină ca director executiv la Dinamo. Echipa din Ștefan cel Mare ocupă poziția a 11-a în clasament, cu șase puncte acumulate după tot atâtea etape.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”

14:54
„O ofensă la adresa fotbalului” Cristi Balaj, dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”

11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”

14:00
Chiricheș revine în apărare „Mijlocașul” FCSB-ului va fi folosit pe poziția sa de bază în meciul cu Rapid: „O să joace fundaș central”
Chiricheș revine în apărare  „Mijlocașul” FCSB-ului va fi folosit pe poziția sa de bază în meciul cu Rapid : „O să joace fundaș central”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %