Încă o veste bună pentru Dinamo  Contestația făcută cu privire la câștigătorul licitației a fost respinsă +  Ce urmează
Noul stadion Dinamo/ Foto: Facebook

Încă o veste bună pentru Dinamo Contestația făcută cu privire la câștigătorul licitației a fost respinsă + Ce urmează

  • Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de Mis Grup privind câștigătorul licitației pentru demolarea și ridicarea noului stadion Dinamo.

După ce Ministerul Dezvoltării a anunțat că sarcina ridicării și demolării stadionului va aparține companiei de construcții Bog’Art, potivit legii, celelalte firme au avut termen de 10 zile pentru a depune contestația.

Mis Grup, o companie din Bistrița-Năsăud a făcut acest lucru chiar în ultima zi dintre cele 10 pe care companiile le-au avut la dispoziție pentru a se opune.

Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor a judecat contestația făcută, iar în cele din urmă a respins-o.

Apel către suporteri  Reguli de conduită pentru suporteri, la meciul cu Bosnia  » Ce le este interzis
Citește și
Apel către suporteri Reguli de conduită pentru suporteri, la meciul cu Bosnia » Ce le este interzis
Citește mai mult

A fost respinsă contestația cu privire la demolarea și construirea noului stadion Dinamo

„Contestatia MIS Grup a fost respinsa!

Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de MIS Grup cu privire la decizia de respingere a ofertei lor, depusă in licitația pentru obiectivul «Construire Arena Multifuncțională CS Dinamo Bucuresti - Șos. Ștefan cel Mare 7-9!»

Astfel, asocierea BOG'ART SRL – lider, ACI CLUJ SA – asociat, DICO SI TIGANAS BIROU DE PROIECTARE SRL – asociat, UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT SA – asociat și subcontractanții: GENERAL INSTAL COMP SRL, DIANLIV INSTAL SRL, SPORTS FIELD SRL, KONE ASCENSORUL SA, TERRATEST GEOTEHNIC SA va primi de la CNI decizia de atribuire și se va semna in zilele următoare contractul cu Autoritatea.

Urăm mult succes câștigătorilor si spor la treabă!
Promitem ca ii vom monitoriza permanent în tot ceea ce au de făcut pentru finalizarea construcției «Diamantului arenelor sportive din România»”, anunță pagina de Facebook „Noul Stadion Dinamo”.

Această veste vine la doar o zi după ce Guvernul României a inclus noua arenă a lui Dinamo pe lista de priorităților Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru anul 2025.

170 de milioane de euro
sunt costurile estimate pentru ridicarea noului stadion Dinamo, care va avea o capacitate de aproape 25.000 de locuri

Noua arenă va avea:

  • spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
  • o boxă generoasă pentru presă
  • spații pentru spectatorii cu dizabilități
  • spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
  • propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
  • tribune acoperite integral
„Elon Musk al Chinei” folosește doar două numere pentru a demonstra de ce industria auto din țara sa este acum mai competitivă decât cea din SUA și Europa

Știrile zilei din sport
Cine ia Liga Campionilor   Supercomputerul Opta  creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul.   Barcelona este ultima!
Liga Campionilor
18.04

Dinamo, gest emoționant   Clubul l-a chemat la Săftica pe   suporterul care a plâns  la meciul cu FCSB: „Uneori suferim, însă dragostea rămâne”
Superliga

Mărturia lui Messi  Starul argentinian a vrut   să revină la Barcelona :  „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
Campionate
18.04
Mărturia lui Messi Starul argentinian a vrut să revină la Barcelona: „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
Citește mai mult
Mărturia lui Messi Starul argentinian a vrut să revină la Barcelona :  „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
BRAȚE DE FIER    REPORTAJ . La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Special
18.04
BRAȚE DE FIER REPORTAJ. La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Citește mai mult
BRAȚE DE FIER REPORTAJ . La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Știri ultima oră
23:11
Omul finalelor Analiză GOLAZO.ro. Olăroiu va disputa încă două meciuri decisive cu Sharjah » Câte finale a jucat și câte trofee a cucerit

23:08
Supergol Stanciu VIDEO: Căpitanul naționalei, reușită de senzație pentru Damac, din lovitură liberă

21:17
Cine ia Liga Campionilor Supercomputerul Opta creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
Cine ia Liga Campionilor  Supercomputerul Opta  creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
23:24
Răzvan Lucescu, selecționer? Vor ca antrenorul lui PAOK să-i ducă la CM 2026 și anunță: „Contractul se întinde pe doi ani”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Șumudică, devastat    VIDEO:  Tehnicianul de la Rapid,   surprins plângând  pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Superliga
18.04
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Citește mai mult
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Cum ne-a învins Norvegia!  Acum 10-15 ani o subordonam, dar în prezent are coeficient   cu peste 70% mai bun  și e aproape de avea echipă direct în UCL

Probleme pentru Hagi  Motivul bizar pentru care Farul nu a primit   licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Superliga
18.04
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit licență pentru cupele europene: „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Citește mai mult
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit  licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Pleacă Târnovanu?  FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că   a venit momentul.  La ce an am avut, sunt pregătit”
Superliga
18.04
Pleacă Târnovanu? FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că a venit momentul. La ce an am avut, sunt pregătit”
Citește mai mult
Pleacă Târnovanu? FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că a venit momentul. La ce an am avut, sunt pregătit”
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %