Dinamo, în Liga 2 - Informații din interior: Cât de gravă este situația la clubul din Ștefan cel Mare

Dinamo, în Liga 2 - Informații din interior: Cât de gravă este situația la clubul din Ștefan cel Mare

Dinamo București a retrogradat pentru prima oară în Liga 2, iar Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului bucureștean, recunoaște că situația va fi foarte complicată în al doilea eșalon.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dinamo a retrogradat în Liga 2 pentru prima oară în istoria clubului înființat pe 14 mai 1948 după 1-3 cu Universitatea Cluj (1-1 în retur și 0-2 în tur) în barajul de promovare/rămânere.

Erik Linkar, declarație ironică după ce a retrogradat-o pe Dinamo: Din păcate, de azi ne gândim la Liga 1

Administratorul lui Dinamo București și gravitatea situației clubului retrogradat

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului aflat în insolvență, este de părere că Dinamo are șanse să se înscrie în Liga a doua, dar situația va fi mult mai complicată fără banii din drepturile TV.

„Mă gândesc în primul rând la suporterii acestei echipe, care au iubit-o şi au fost alături de ea necondiţionat. Totuşi, este important să ne uităm ce se întâmplă de mâine, să ne uităm înainte.

Această procedură de insolvenţă are o rezolvare legală atunci când se găseşte finanţare. Dincolo de rezultatul sportiv, Liga 1 sau Liga 2, fără finanţare această echipă nu poate ieşi din insolvenţă.

Într-adevăr în acest moment se strâng puţin termenele, nu mai avem banii din drepturile TV, dar rămânem la acelaşi lucru, la căutarea unui finanţator.

Sunt şanse (n.r. pentru a continua în Liga a doua), nu cred că despre asta putem vorbi, că nu ar fi şanse. Sunt oameni în spatele lui Dinamo care încă ajută cu bani, trebuie recalibrată situaţia.

De mâine o să vedem ce este de făcut pentru că deşi era o perspectivă Liga a doua, niciodată nu ne-am gândit că s-ar putea chiar ajunge în situaţia asta destul de dramatică.

În ultima perioadă am avut discuţii cu mai mulţi oameni foarte apropiaţi de Dinamo şi sper ca de săptămâna asta să şi vină cu ceva concret, pentru că este nevoie de bani pentru ieşirea din procedura de insolvenţă” - Răzvan Zăvăleanu pentru Sport.ro.

Chiar și așa, Zăvăleanu a ținut să precizeze că nu crede că Dinamo ar putea risca desființarea.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga