- Edi Iordănescu (46 de ani) a așteptat aproape un an, după ce a plecat de la echipa națională, o ofertă dintr-un campionat bun european.
- Acum e dispus să meargă în Asia. GOLAZO.ro a aflat detalii de la negocieri.
Edward Iordănescu ar putea reveni în fotbal în zilele următoare. El se află în tratative cu Al Sharjah și cu Al Wahda, echipele de pe locul 2, respectiv 3, în campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Iordănescu le-a transmis agenților care se ocupă de negocieri că e hotărât să accepte o propunere din Asia.
Edi Iordănescu e hotărât: vrea în Emiratele Arabe Unite
Fostul selecționer a mai avut discuții cu arabi și după ce a plecat din FRF, și înainte de expirarea contractului cu Federația. Al Wahda, care îl vrea din nou, l-a ofertat în timpul Campionatului European din Germania.
Edi a tot amânat un răspuns până când mesajul final a fost unul negativ. El a explicat că alesese să se concentreze la conducerea naționalei la Euro, nu pe tratative în interesul propriu. Dar a declinat și ulterior ofertele din zona arabă, sperând că va primi ocazia de a antrena o formație din Europa.
O astfel de propunere nu a apărut, chiar dacă Iordănescu și-a sporit cota grație calificării României la CE și datorită rezultatelor din Germania. Tricolorii au câștigat grupa de la Euro cu o victorie, un egal și o înfrângere. Aveau să fie eliminați de către Olanda în prima fază eliminatorie, scor 0-3. Edi e și el tentat acum de o experiență în Asia.
Cosmin Olăroiu preia naționala EAU. Îl înlocuiește Iordănescu?
Cine sunt cele două echipe cu care negociază acum Iordănescu?
Al Sharjah e condusă din 2021 de Cosmin Olăroiu. El a acceptat de curând postul de selecționer al Emiratelor Arabe Unite, cu obiectivul de a califica naționala la Campionatul Mondial din 2026. Iordănescu i-ar urma, așadar, lui Olăroiu în funcția de la club.
Vedetele lui Al Sharjah sunt acum Paco Alcacer (ex-Valencia, FC Barcelona, Dortmund, Villarreal) și marocanul Adel Taarabt (fost la AC Milan, Genoa, Benfica și Tottenham).
Al Wahda, celălalt club care îl dorește pe Edi, îi oferise în timpul Campionatului European un contract cu un salariu de 5 milioane de dolari anual! Olăroiu primește 5,5 milioane de dolari ca selecționer al Emiratelor.
La Al Wahda, antrenată acum de slovenul Darko Milanic, singurul mai cunoscut ar fi columbianul Agudelo (ex-Genoa, Fiorentina și Spezia), în rest mulți străini tineri, dar fără nume.
Iordănescu e șomer de la Euro încoace, a spus că avea nevoie de o pauză fiindcă perioada pe care o petrecuse ca selecționer îl consumase într-un mod exagerat.
El s-a interesat în ultima lună de condițiile existente în orașele din Emirate, de școli pentru copiii săi și de stilul de viață, în general.