Reacție   Boloni , după plecarea lui Iordănescu de la națională: „O singură frază vreau să spun...”
Ladislau Boloni / Foto: Imago

Reacție Boloni, după plecarea lui Iordănescu de la națională: „O singură frază vreau să spun...”

Edi Iordănescu a decis să nu mai accepte prelungirea înțelegerii și a încheiat contractul cu Federația Română de Fotbal.

Au existat luni întregi de discuții între președintele FRF, Răzvan Burleanu, și Edi Iordănescu, însă fără niciun rezultat. Tehnicianul nu a fost convins să se continue treaba bună din ultima perioadă.

  • România a jucat în „optimi” la Euro 2024, competiție la care s-a calificat pe primul loc în grupa preliminară, înaintea Elveției.

Ladislau Boloni: „Vă rog să mă înțelegeți”

Înainte ca Edi Iordănescu să fie numit selecționer al României, în ianuarie 2022, Federația Română de Fotbal s-a aflat în negocieri avansate cu fostul selecționer Ladislau Boloni, cel care era liber de contract în acel moment.

Nu s-a ajuns la o înțelegere din pricina clauzelor pe care FRF insista să le impună. Mai exact, cerea performanță în Liga Națiunilor.

Ladislau Boloni este liber de contract și-n acest moment, după despărțirea de Metz, însă nu dorește să ia în calcul o eventuală deschidere a discuțiilor cu Federația.

În schimb, „Loți” regretă faptul că Edi nu și-a continuat munca foarte bună realizată alături de „tricolori”.

„Doar o singură «frază» spun în legătură cu asta și vă rog să mă înțelegeți.

E păcat că nu poate să continue cu echipa națională pe care acum o cunoaște perfect. Cred că a făcut o treabă bună și e păcat că nu găsește resurse să continue”, a declarat Ladislau Boloni, conform protv.ro.

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
17:56
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29