CRISTIAN GEAMBAȘU   Sena , rechinii și cromozomii
Cristian Geambașu

CRISTIAN GEAMBAȘU Sena, rechinii și cromozomii

  • Parisul Jocurilor Olimpice este ca un imens cort de nuntă unde nu toată lumea este fericită. Să vedem ce periniță ni se cântă la festivitatea de închidere

La nunțile cu dar din România, participă de regulă câteva sute de persoane. Potrivit părerii nuntașilor cu state vechi, cam un sfert pleacă acasă nemulțumite. Șalăul a fost rece, friptura prea grasă, vinul cald, maneaua cam veche. Darul baban.

Transpirația face senzația

La Jocurile Olimpice participă 10.500 de sportivi, plus alte câteva mii de oficiali. Câți dintre aceștia vor părăsi supărați Parisul, nu știm. Căldura și zgomotul din apartamentele satului Olimpic nu sunt mofturi ale sportivilor. Italianul Thomas Ceccon, campion la 100 spate, a dormit lângă o bancă în parcul satului olimpic. Așa se întâmplă când nimerești într-o țară unde grija pentru mediu este religie, iar religia este uneori motiv de bășcălie. Aerul condiționat cu otrava lui numită freon versus transpirația care ne scapă de toxine!

Thomas Ceccon, surprins dormind, pe iarbă, în parc Thomas Ceccon, surprins dormind, pe iarbă, în parc
Thomas Ceccon, surprins dormind, pe iarbă, în parc

Cât să se sature o vrabie!?

O altă critică adusă frecvent organizatorilor vizează calitatea și cantitatea mâncării la cantina din satul olimpic. Șocantă pentru țara considerată a avea cea mai bogată și cea mai sofisticată gastronomie. Negustoasă, parcă nici prea proaspătă și insuficientă hrana, acuză sportivii. Am adus chefi cu stele Michelin să gătească acolo, se apără consternați francezii. Voila, păi, tocmai asta e problema. Inadecvarea. Pentru canotori, luptători, halterofili și atleți nu angajezi ași ai bucătăriei care prepară feluri savante destinate a sătura o vrăbiuță, dar care duc la extaz vizual și/sau olfactiv.

Doar Pan scăpa

Alt cui al Jocurilor. Sena cea nefrecventabilă pentru înotători în ultima sută de ani. Curățată și igienizată acum cu prețul a 1,5 miliarde de euro, Sena tot nu este o apă curată ca unui pârîu din Alpi. Bine că totuși concursul de natație nu s-a putut ține pe apele celebrului fluviu că se îmbolnăveau toți de e coli. Probabil că incasabilul Pan Zhanle rămânea teafăr. S-a înotat însă în Sena la întrecerile de triatlon.

Under Paris

Nu am putut urmări decât imagini fugare din concursul cu pricina din motive pe care le-aș denumi cinefile. Cu vreo lună înainte de debutul Jocurilor, vizionasem pe Netflix filmul “Under Paris” (Sub Paris), regizat de un anume Xavier Gens, după scenariul lui Edouard Duprey și Sebastien Auscher.

Nu a fost cea mai fericită alegere, dar se știe că Netflix propune destulă marfă de calitate îndoielnică. Filmul începe promițător, ca o aventură periculoasă a unei echipe de oameni de știință care studiau rechinii. Și se încheie într-o baie de sânge, cu o imagine apocaliptică a Parisului inundat de apele străbătute de ucigașele creaturi migrate din ocean în Sena.

Doamna primar și înotul în ape tulburi

Când i-am văzut tăind apa cu spor pe concurenții de la triatlon, aveam senzația că dintr-un moment în altul trebuie să apară și sinistrele spinări ale rechinilor în căutare de carne proaspătă.

Aceeași similitudine dureroasă ți-o inspirau imaginile de la știri cu primărița Parisului, Anne Hidalgo, care împreună cu niște consilieri tocmai înotase în Sena cu o săptămână înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor.

Scopul era exclusiv un exercițiu de imagine, pentru a demonstra că apa este curată. Atât de curată că un reporter al unei televiziuni franceze era pe punctul să și bea un pahar, al cărui conținut nu părea totuși foarte îmbietor.

Sena murdărică

Aici ficțiunea din film se reflectă de realitatea imediată ca în oglinda unui lac. Horror de duzină, “Under Paris” este însă o excelentă satiră politică.

Primărița din film a Orașului Lumină, un monument de ignoranță și superficialitate, nu ține cont de avertismentele specialiștilor, îndemnând oamenii să înoate în fluviu.

Îi condamnă la moarte, pozând fericită alături de consilierii la fel de incapabili. Din fericire, Sena neficțională este doar murdărică.

Cele bune să se-adune

Senzația este că francezii, maeștri incontestabili ai spectacolului, s-au lăsat cam tare purtați de val și au supralicitat. Asta nu șterge însă lucrurile cu adevărat bune. Arenele sunt pline ochi inclusiv la discipline de nișă, gen tir cu arcul sau cățărare și bouldering.

Stadioanele și sălile în care se desfășoară concursurile sunt moderne și funcționale, Stade de France continuă să fie un loc în care este o bucurie să concurezi și să fii spectator. Peste toate, Parisul rămâne un oraș magic. Asta dacă ai timp să îl descoperi și nu te lași furat de clișee negative.

Sfântul Scaun al sportului

Sunt curios, bănuiesc că laolaltă cu mulți alții, cum va arăta ceremonia de închidere. Cina de adio, dacă pot să o numesc așa. Vor mai insista regizorii pe incluziune și pe diversitate într-un mod care mi se pare că aduce deservicii incluziunii și diversității? Îi vom vedea încă o dată pe acel grotesc Dyonissos și pe comesenii lui?

roblema este că între timp vor câștiga medalii niște ființe care concurează în turneul de box feminin și care au cromozomi XY, bașca un nivel al testosteronului caracteristic bărbaților. Asta ar trebui totuși să fie o problemă, deși Comitetul Olimpic Internațional zice că nu. Iar CIO este Sfântul Scaun al Sportului!

Știrile zilei din sport
Cine ia Liga Campionilor   Supercomputerul Opta  creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul.   Barcelona este ultima!
Liga Campionilor
18.04
Cine ia Liga Campionilor Supercomputerul Opta creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
Citește mai mult
Cine ia Liga Campionilor  Supercomputerul Opta  creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
Dinamo, gest emoționant   Clubul l-a chemat la Săftica pe   suporterul care a plâns  la meciul cu FCSB: „Uneori suferim, însă dragostea rămâne”
Superliga

Mărturia lui Messi  Starul argentinian a vrut   să revină la Barcelona :  „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
Campionate
18.04
Mărturia lui Messi Starul argentinian a vrut să revină la Barcelona: „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
Citește mai mult
Mărturia lui Messi Starul argentinian a vrut să revină la Barcelona :  „Nu s-a putut” + De ce consideră că „Guardiola a stricat fotbalul”
BRAȚE DE FIER    REPORTAJ . La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Special
18.04
BRAȚE DE FIER REPORTAJ. La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Citește mai mult
BRAȚE DE FIER REPORTAJ . La skandenberg, sportivii merg cu trenul la competiții, iar mici comune câștigă o mulțime de medalii
Știri ultima oră
23:11
Omul finalelor Analiză GOLAZO.ro. Olăroiu va disputa încă două meciuri decisive cu Sharjah » Câte finale a jucat și câte trofee a cucerit
Omul finalelor Analiză  GOLAZO.ro. Olăroiu va disputa încă două meciuri decisive cu Sharjah » Câte finale a jucat și câte trofee a cucerit
23:08
Supergol Stanciu VIDEO: Căpitanul naționalei, reușită de senzație pentru Damac, din lovitură liberă
Supergol  Stanciu  VIDEO: Căpitanul naționalei, reușită de senzație pentru Damac, din lovitură liberă
21:17
Cine ia Liga Campionilor Supercomputerul Opta creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
Cine ia Liga Campionilor  Supercomputerul Opta  creditează Arsenal cu cele mai mari șanse să câștige trofeul. Barcelona este ultima!
23:24
Răzvan Lucescu, selecționer? Vor ca antrenorul lui PAOK să-i ducă la CM 2026 și anunță: „Contractul se întinde pe doi ani”
Răzvan Lucescu, selecționer?  Vor ca antrenorul lui PAOK să-i ducă la CM 2026 și anunță: „Contractul se întinde pe doi ani”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Șumudică, devastat    VIDEO:  Tehnicianul de la Rapid,   surprins plângând  pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Superliga
18.04
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Citește mai mult
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Cum ne-a învins Norvegia!  Acum 10-15 ani o subordonam, dar în prezent are coeficient   cu peste 70% mai bun  și e aproape de avea echipă direct în UCL

Probleme pentru Hagi  Motivul bizar pentru care Farul nu a primit   licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Superliga
18.04
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit licență pentru cupele europene: „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Citește mai mult
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit  licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Pleacă Târnovanu?  FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că   a venit momentul.  La ce an am avut, sunt pregătit”
Superliga
18.04
Pleacă Târnovanu? FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că a venit momentul. La ce an am avut, sunt pregătit”
Citește mai mult
Pleacă Târnovanu? FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că a venit momentul. La ce an am avut, sunt pregătit”
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa