Cristian Geambașu Rybakina și Sindromul Stockholm

• Un caz de abuz care iese la iveală cu o claritate zguduitoare. Povestea minunatei colaborări dintre un sportiv și antrenorul lui poate fi de fapt o istorie sordidă

Când a câștigat ultimul punct al finalei de la Wimbledon 2022 în fața tunisiencei Ons Jabeur, Elena Rybakina a strâns pumnul. Atât.

Rusoaica născută la Moscova, naturalizată kazahă din motive lesne de explicat, reușise ceea ce generații de jucători și jucătoare doar visează. Era regina celui mai mare turneu de tenis din lume.

Prin urmare, a strâns pumnul, a salutat publicul și a dat mâna adversarei la fileu. Așa a găsit ea nimerit să se bucure. Straniu.

Nicio emoție

“Tocmai am văzut pe cineva care a câștigat Wimbledon la fete, care nu a arătat nicio emoție, așa că nu știu dacă vreunul dintre noi vrea să vadă asta", a reacționat John McEnroe. Normal că el.

Mac a continuat și a desăvârșit opera lui Ilie Năstase în materie de nebunii pe terenul de tenis. Prin ei doi, tenisul a coborât o vreme de pe piedestalul aristocratic amestecându-se cu lumea. Între timp, a urcat înapoi. A redevenit încruntat, concentrat. 

A mâncat-o din interior

De câteva săptămâni, jucătoarea cu pumnul strâns, imagine-simbol a introvertirii, se află în mijlocul unei controverse. Stefan Vukov, antrenorul la care Rybakina renunțase pe parcursul lui 2024, face obiectul unei suspendări provizorii din partea WTA, acesta fiind cercetat pentru încălcarea codului de conduită al circuitului.

Mai pe românește, Vukov este acuzat de abuz în raport cu fosta elevă, parteneriat care s-a întins pe durata a 5 ani. Comportament intens și uneori dur, au descris persoane apropiate purtarea lui Vukov.

“A mâncat-o pe Elena din interior, era insultată, cuvinte murdare veneau dinspre buzele antrenorului”, a relatat ziarista rusoaică Sonya Tartakova, bazându-se tot pe surse din anturajul sportivei. 

Înapoi la agresor!

Dar, iubiți tenismeni și teniwomene, Elena Rybakina nu este de acord cu aceste alegații. În timp ce unii vorbesc despre abuz, ea își exprimă recunoștința - “Nu m-a maltratat niciodată, aș vrea să îmi numească cineva antrenori care au început să lucreze cu cineva aflat pe locul 200 în clasament”.

Și ca lucrurile să fie limpezi, Rybakina și-a început noul an cu un anunț șoc. Reînnoiește colaborarea cu croatul Vukov, pe care îl dorește lângă ea chiar de la primul Grand Slam al anului, la Melbourne. 

Ce face Goran? Ce făcea cu Nole?

Doar că împotriva dorinței ei, Vukov fiind în stare de suspendare nu va putea sta lângă ea pe timpul turneului. Nu în spațiile dedicate turneului care presupun o acreditare de la WTA.

Anunțând revenirea în echipă a lui Vukov, este de presupus că Rybakina și-a dinamitat și relația cu actualul antrenor, Goran Ivanisevic. El însuși fost jucător important, campion la Wimbledon, e greu de crezut că Goran va accepta un astfel de menage a trois la doar câteva luni după ce a fost integrat în echipă și alte câteva distanță de despărțirea de Djokovic.

Deși, dacă ne uităm un pic înapoi și ne aducem aminte câte scatoalce încasa de la Novak fără să zică nici pâs, nu aș fi foarte sigur. Asta apropo de abuzuri. Și de compromisuri.

Atunci când nu te poți apăra singur

Americanca Coco Vandeweghe, fost număr 9 mondial, sintetizează cazul ca o persoană la curent cu toate datele problemei. “După cum am văzut, nu a fost cea mai sănătoasă relație. (...) Uneori alți oameni trebuie să te protejeze dacă nu te poți proteja singur. Iar WTA asta încearcă să facă”.

Vandeweghe împreună cu Pam Shriver, o altă fostă jucătoare de top, atrag atenția asupra unei situații grave. Rybakina suferă de o formă periculoasă (maladivă?) de atașament emoțional față de cel care o abuzează (printre rânduri se înțelege că nu este vorba doar de abuz psihic).

În literatura de specialitate, asta se numește Sindromul Stockholm, o afecțiune psihică dezvoltată de victime față de propriul agresor, ca un reflex pervers al instinctului de apărare.

Sănătatea mintală a sportivului

Încurajator este că și alte nume importante din lumea tenisului, ca Andy Roddick sau Kim Clijsters, oameni care știu adevărul, au desfășurat un cordon sanitar în jurul Rybakinei. E suficient? Va accepta ea ajutorul? Greu se anticipat, aș paria că nu. Nu merge nimeni la dezintoxicare din proprie inițiativă.

Lărgind cadrul, miza mare este însă sănătatea mintală a sportivului contemporan și, de ce nu, a antrenorului. Un motiv e ușor de ghicit.

Banii prea mulți au contribuit la alienare, nu trebuie să fii vreun fondator al Cominternului ca să pricepi asta. Iar dacă urmărești  filmul Nasty (nu e o capodoperă, dar merită!), îți dai seama cât a pierdut sportul în ultimii 50 de ani la nivelul emoției invocate de McEnroe.

Acum sportivii sunt ocupați să își trateze depresiile, nu să-și exprime bucuriile și să-și etaleze giumbușlucurile. Previzibil, de Sindromul Nasty nu s-a îmbolnăvit nimeni!