Fanii echipei RC Lens au organizat o colectă pentru a strânge 10.000 de euro în monede de un euro, pentru a achita către liga din Franţa (LFP) o amendă pe care ei o consideră nedreaptă, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.
LFP a amendat RC Lens deoarece suporterii acestei echipe au făcut deplasarea la meciuri deşi în urma unei interdicţii zonele destinate lor erau închise.
“Clubul nostru a primit o amendă de 10.000 de euro din partea Comisiei de Disciplină a LFP. Totuşi, conducătorii clubului nu au comis nicio încălcare a regulamentelor. Care este greşeala lor? Că s-au bucurat de prezenţa suporterilor la meciurile din deplasare de la Sochaux, Paris şi Ajaccio, în ciuda închiderii parcărilor pentru cele trei meciuri. Această amendă este absurdă, nedreaptă şi nu este decât un abuz de putere din partea Comisiei de Disciplină a LFP.
Facem apel la generozitatea publicului. La meciul cu Valenciennes, va fi organizată o colectă pentru a se strânge suma necesară pentru plata amenzii. Îi cerem fiecărui suporteri şi fiecărei fane să aibă câte o monedă de un euro pentru a participa la acţiune. Am fost peste 30.000 la meciul cu Havre. Fără îndoială vom fi tot atâţi contra Valencienne. O contribuţie modestă va permite să ne arătăm susţinerea faţă de club”, este mesajul dintr-un comunicat al galeriei RC Lens.
RC Lens va întâlni Valenciennes, la 12 aprilie, pe teren propriu, în etapa a XXXII-a a ligii secunde din Franţa.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro