Licența de Europa  GOLAZO.ro a aflat care va fi   verdictul FRF în privința Farului  » Ce condiții are de îndeplinit pentru a fi în Europa
Farul nu a luat licența europeană la prima comisie, din cauza unor acte lipsă la dosar.

Licența de Europa GOLAZO.ro a aflat care va fi verdictul FRF în privința Farului» Ce condiții are de îndeplinit pentru a fi în Europa

  • Farul nu a luat licența europeană la prima comisie, din cauza unor acte lipsă la dosar. 
  • Clubul condus de Hagi a adăugat documentele lipsă și, conform informațiilor din interiorul FRF, Comisia de Apel îi va da răspuns favorabil Farului
  • De ce anume are nevoie echipa lui Hagi pentru a putea disputa barajul de Conference League

„Am depus documentele, așteptăm să ne anunțe când va fi ședința. Probabil vineri sau luni”, a declarat astăzi Gică Popescu, pentru GOLAZO.ro, cu privire la situația clubului Farul, care n-a primit licența de Europa la prima comisie a FRF. Motivul: n-au fost depuse două documente.

Farul va primi licență pentru cupele europene

Actele lipsă au fost solicitate comisie, clubul le-a trimis încă de atunci, dar cu toate acestea, Comisia a decis să nu-i acorde licența. Farul a făcut apel la această decizie și va ajunge pe masa Comisiei de Apel, care va judeca dosarul în intervalul 24-29 aprilie.

Conform informațiilor obținute din interiorul Federației, Comisia de Apel va răspunde favorabil solicitării Farului, care va accesul în cupele europene.

Pentru a ajunge însă să joace în Europa, Farul trebuie să bifeze cu succes una dintre cele două rute: în Cupa României sau în campionat.

  • Prin Cupa României există o singură șansă: să câștige trofeul, caz în care va lua startul în primul tur preliminar din Europa League. În semifinale, Farul va juca joi la Cluj, cu CFR, iar, dacă se va califica, finala o va disputa cu învingătoarea dintre Hermmanstadt și Rapid;
  • În campionat, pentru a avea dreptul să joace barajul de Conference League, Farul e obligată să termine în primele 4 echipe din play-out. Cu 4 etape înainte de final, echipa e pe locul 5, la doar două puncte de locul 4.

Ultima participare europeană a Farului e din sezonul 2023-2024, când, din postura de campioană, echipa a intrat în turul 1 al Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Sheriff Tiraspol. Apoi, a continuat în Conference, unde le-a eliminat pe Urartu și Flora Tallin, dar în play-off a pierdut dramatic cu finlandezii de la HJK Helsinki, 2-1 la Ovidiu, 0-2 în deplasare.

Totuși, pentru cele 4 duble disputate, Farul s-a ales de la UEFA în 2023 cu nu mai puțin de 1.550.000 de euro, ceea ce a însemnat aproape 15% din veniturile clubului.

Din punct de vedere financiar, Farul este singurul club de fotbal din România care a bifat în ultimii mulți ani doar profit.

Rezultatul financiar al Farului începând din 2017

ANPROFITPIERDERE
20173.000.000 €-
2018450.000 €-
20191.850.000 €-
2020110.000 €-
2021360.000 €-
202260.000 €-
2023540.000 €-
2024600.000 €-

Citește și

Baraj cu titlul pe masă  Situație incredibilă în Serie A: condiții speciale pentru o finală Inter - Napoli + italienii   nu știu când s-ar putea juca  meciul!
Campionate
14:53

Citește mai mult

Mario Iorgulescu, evadat  Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF,   nu s-a predat  poliției și ar putea sta aproape 12 ani după gratii!
Diverse
14:11

Cîrjan rămâne optimist   Mijlocașul lui   Dinamo,  după eșecul cu Craiova: „Nu ne gândim la locul patru, vrem cât mai sus”
Superliga
10:07
Cîrjan rămâne optimist Mijlocașul lui Dinamo,după eșecul cu Craiova: „Nu ne gândim la locul patru, vrem cât mai sus”
Citește mai mult
Cîrjan rămâne optimist  Mijlocașul lui Dinamo, după eșecul cu Craiova: „Nu ne gândim la locul patru, vrem cât mai sus”
Răsturnare de situație în cazul miliardarei Truong My Lan, condamnată la moarte pentru fraudă. A primit o pedeapsă redusă, dar tot riscă execuția

Știrile zilei din sport
FCSB PESTE TOT!  Nu există   clasament relevant  în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Superliga
11:19
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevantîn acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Citește mai mult
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevant în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Stadionul „Papa Francisc”  Noua arenă a clubului de suflet al Papei va purta numele   Suveranului Pontif
Campionate
12:41

Boicot în Serie A  Italienii au reprogramat meciurile amânate după decesul Papei »   Lazio refuză să joace  cu echipa lui Șucu
Campionate
10:46

Minunea în halate   Ce nebunie! Primul trofeu după 92 de ani și   o sărbătoare bizară.    De ce au venit fotbaliștii în halate pe teren
Campionate
12:02

Știri ultima oră
20:18
2,3 milioane de Euro de la UEFA FCSB prinde din nou potul cel mare. Printre recompensate, și echipe desființate

17:34
FCSB insistă Ofertă pentru Louis Munteanu! Varga cere o sumă uriașă: „Să-și calculeze bugetul său domnul respectiv”

18:48
Gloria Buzău se desființează! Retrogradarea din prima ligă e sinonimă cu falimentul pentru clubul care e ca și condamnat

19:49
A plecat de la Petrolul Ciprian Panait a rezistat doar o săptămână. Motivuldespărțirii
A plecat de la Petrolul  Ciprian Panait a rezistat doar o săptămână. Motivul despărțirii
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Top stiri din sport
„Chiricheș să fie în națională!”  Îl avertizează pe   Lucescu:  „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Superliga
10:14
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu:„Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Citește mai mult
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu: „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectăîn derby-ul cu Dinamo!
Citește mai mult
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectă în derby-ul cu Dinamo!
Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse
21.04
Răpus de blestemul Ramsey? Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de decesul lui Papa Francisc
Citește mai mult
Răpus de blestemul Ramsey? Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de  decesul lui Papa Francisc
Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL
Superliga
21.04
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
Citește mai mult
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %