Conducerea FC Steaua neaga intr-un comunicat de presa publicat, marti, pe site-ul oficial, implicarea in meciuri trucate si regreta in acelasi timp faptul ca numele echipei a aparut intr-un rechizitoriu din Singapore legat de aranjarea unor meciuri din 2013, scrie Mediafax.
"Fotbal Club Steaua Bucuresti regreta faptul ca numele clubului a fost implicat, fara voie, intr-un rechizitoriu legat de trucarea unor meciuri din 2013 si neaga orice implicare in astfel de practici. Clubul nostru are o traditie indelungata si un nume respectabil atat pe plan national, cat si international, astfel incat consideram ca si o simpla speculatie cu privire la o implicare a Stelei in trucarea unor meciuri ar reprezenta o lipsa de respect si o ofensa adusa celui mai titrat club din istoria fotbalului romanesc", se mentioneaza in comunicat.
Oficialii gruparii ros-albastre spera ca anchetatorii sa elucideze cat mai rede acest caz. "Speram ca anchetele oficiale sa aduca lumina in acest caz, in care clubul nostru pare sa fie implicat doar ca si victima colaterala si ne exprimam, inca o data, dezamagirea cu privire la acest lucru", se mai precizeaza in comunicatul citat.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro