„Nu DOAR UN act de prezență”  Florin Purece, după ce  și-a învins  fosta echipă
Florin Purece Foto:sportpictures.eu

„Nu DOAR UN act de prezență” Florin Purece, după ce și-a învins fosta echipă

  • Florin Purece (32 de ani) a fost eroul Unirii Slobozia în meciul contra Farului, în primul meci al sezonului din Liga 1.

Jucător la Farul în sezonul 2021-2022, Florin Purece a marcat unicul gol al partidei, în minutul 19, după ce l-a învins pe Căbuz cu un șut la colțul scurt.

Atacantul în vârstă de 32 de ani a ales să nu celebreze golul marcat, în semn de respect față de fosta sa echipă.

Reacția lui Florin Purece, după victoria Unirii cu Farul

La finalul meciului, Florin Purece a tras primele concluzii, după victoria echipei sale de la Ovidiu.

„În primul rând, a fost un meci foarte greu, cu o căldură mare și un adversar foarte dificil, care a avut posesia și inițiativa. Noi știam ce avem de făcut. Mister a făcut planul, știam că vom marca, avem un grup foarte unit și încredere în noi.

Mister a analizat foarte bine Farul, a venit cu informațiile corecte și complete.

Orice jucător cu experiență aduce un plus, astăzi am adus eu, meciul următor poate aduce altcineva, noi trebuie să facem diferența.

A fost presiune, nu voiam să venim aici să facem act de prezență, noi știam foarte bine ce avem de făcut, felicit pe toată lumea și mergem mai departe!”, a spus Purece pentru Prima Sport.

4
goluri a marcat Florin Purece în 62 de meciuri pentru Farul
INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis  de la Parma » Care e motivul
Stranieri
17:56

Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29