Omul de afaceri chinez Li Yonghong, fostul patron al clubului AC Milan, a fost trecut de un tribunal din Hubei pe o listă a persoanelor care nu prezintă încredere din cauza datoriilor, instanţa ordonând totodată să-i fie reţinut paşaportul, însă locul în care se află Li, rezident în Hong Kong, este necunoscut, informează marca.com, care citează presa chineză, conform News.ro.
Li a acumulat numeroase datorii, făcute în special atunci când a împrumutat bani pentru a cumpăra AC Milan. El datorează 8,7 milioane de dolari unei companii din Hubei, iar alte 1,7 milioane de dolari pentru plata unor amenzi.
"Li nu are bunuri care se fie confiscate şi nici sume de bani pentru a-şi plăti datoriile", a precizat instanţa, care a adăugat că nu există automobile înregistrate pe numele lui.
Li Yonghong a apărut surprinzător în fotbal, în 2017, când a cumpărat clubul AC Milan de la fostul premier italian Silvio Berlusconi. Omul de afaceri chinez a pierdut controlul grupării în iulie, în favoarea fondului de investiţii Elliott, căruia nu a putut să-i achite o datorie de 32 de milioane de euro.
Multe dintre afacerile sale, inclusiv Shenzhen Jie Ande, cea mai importantă societate deţinută, au intrat în faliment, după ce nu a rambursat împrumuturi luate de la bănci. De asemenea, Li datorează 60 de milioane de dolari băncii Jiangsu Bank, pe numele său fiind înregistrate şi alte plângeri.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro